CENTRUL PENTRU COMBATEREA ANTIROMÂNISMULUI
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!!!
LUCIAN MÂNDRUŢĂ
 
După cum îi spune şi numele,  mândru de lectura sa de pe prompter, acest personaj a mai avut de-a face cu naţionaliştii in data de 7.03.2011. La Antena 2, emisiunea "Nimic important" - Lucian Mândruţă, despre Mişcarea Legionară. Invitaţi: Aurel Vainer - preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi Florin Dobrescu - secretar general al Partidului "Pentru Patrie".
Ce a urmat a fost un tipar tipic de denigrare şi minciună conform cu materialele didactice date jos de pe www.cnsas.ro în care s-a efectuat jignirea în public a naţionaliştilor la ordin. Evident ca şi ceilalţi denigratori cu care am avut de-a face, el susţine că a avut în familie legionari, luptători, etc. Nu sunt în măsură să-i identific rudele legionare ale acestuia dar, din experienţa altor denigratori de profesie care au avut toţi legionari în familie, dar evident îi urăsc pe aceştia de moarte, ştim sigur că doctrina mişcării legionare şi caracterul anticomunist al acesteia nu se transferă în materialul genetic al nepoţilor legionarilor, deoarece aceasta e o trăire care fiecare trebuie să o descopere şi nu să o moştenească.  Se observă şi un şir de minciuni  istorice şi de falsitate în declaraţii din partea ne-naţionaliştilor: 
.
 
E prea uşor să demontăm aberaţiile despre  MIŞCAREA LEGIONARĂ  dând click pe denumire.
Cât despre Dnul Aurel Vainer, îi puteţi citi acţiunile, direct aici: http://www.procespolitic.com
 
Despre caracterul lui Lucian Mândruţă, se poate citi direct din comentariul lui online. Se referă la ameninţările iredentiste împotriva eroinei din Covasna Sabina Elena care a avut "îndrăzneala" să provoace etnicii alogeni, prin purtarea unei bentiţe tricolore, la şcoală, mai multe aici:
sursa:
http://roncea.ro/2013/03/21/tanara-eleva-romanca-din-covasna-sabina-elena-persecutata-de-profesorii-maghiari-ai-liceului-korosi-csoma-sandor-sub-ochii-autoritatilor-la-fel-de-maghiare-mesajul-sabinei-catre-romani-dat-in/
 
 
Replica mea:
dacă a scris mizeria asta şi contul acela e al lui, omul are probleme psihice. Cum Dumnezeu să scrii că este o înscenare naţionalistă, de unde până unde sunt folosiţi copiii de către naţionalişti în războaiele de propagandă? Cred că e tâmpit dacă crede că suntem în stare să riscam viaţa unei fete românce să se bată de una singură cu iredentismul maghiar. E penibil!
 Orice roman autentic posteaza sursa / linkul de unde a preluat informatiile, cei care nu fac asa sunt doar niste zdrente comuniste,   17.11.2012 @ Iacobini A.