"Românismul e în noi, în sufletul nostru. Între individ şi neam se produce un proces osmozã, de întrepãtrundere. Dispunem aşadar de instrumentul interior ca sã explorăm fiinţa neamului. Numai să ne folosim de el. Prin meditaţie, prin contemplaţie lăuntrică, ne vom pune în contact direct cu neamul. Îi vom simţi pulsul, durerile, suferinţele si aspiraţiile. Dacă ne vom apleca astăzi asupra neamului, vom auzi zornăit de lanţuri, uşi grele cari se deschid si închid de paznici fioroşi si în faţa noastră vor apărea mii de morminte cari ard si ard cu flacără care se urcă până la cer. Cine ar putea să rămână nesimţitor la această privelişte de groază, afară de cei cari şi-au construit o filosofie strict egoistă a vieţii şi refuză să ia act de tragedia neamului? 

Românismul trebuie explorat integral. Pe toate dimensiunile: în spaţiu, în timp şi în profunzime. Românismul integral cere să ne interesăm de soarta tuturor fraţilor noştri din toate provinciile si răspândirile: din Basarabia, din Balcani, din Banat, din Ungaria şi chiar din America sau alte continente. Orice român ne interesează, chiar dacă ar trăi undeva pe la Polul Sud.

Românismul integral cere ca să ne cunoaştem istoria, începând dela originile ei cele mai îndepărtate. Dar nu aşa superficial, pe ani şi evenimente. Asta nu e istorie. Ci în structura ei intimã: în ideile cari au călăuzit-o, în acţiunile si reacţiunile cari i-au determinat cursul.

Românismul integral mai cere ca să ne inspirăm din spiritualitatea românească, obiectivată în creaţiile populare, când ne avântãm în domeniul artei şi literaturii".

Bucovina Profundă

14 octombrie 2010

CE ÎNSEAMNĂ A FI ROMÂN – Horia Sima – Tara si Exilul – februarie 1971

CE ÎNSEAMNĂ A FI ROMÂN

Horia Sima

(Ţara şi Exilul,  februarie 1971)

    Această întrebare nu e destinată maselor populare, ţărănimii noastre multi-milenare şi tuturor acelora care duc o viaţă legată de obiceiurile străbune . Mulţimile trăiesc românismul. Nu filozofează asupra lui. Mulţimilor anonime se datoreşte existenţa noastră ca neam pe acest pământ . Ele au oferit conducătorilor substanţa primordială din care s-a şlefuit apoi personalitatea lui istorică. Ele au plăsmuit lumea interioară, de imagini si viziuni, din care s-a făurit apoi cultura noastră naţională.

    Întrebarea se adresează oamenilor cu carte, acelora care, intrând în contact cu arii deosebite de spiritualitate, riscă să se înstrăineze de ethosul national si să piardă întelegerea românismului. Primejdia e atât de mare astăzi când un număr însemnat de români au fost asvârliti de soartă în mijlocul altor neamuri unde aud o altă limbă si trăiesc alte obiceiuri. Situatia nu e mai bună în tară, unde tinerii din scoli si universităti sunt crescuti în duhul monstruos al ruperii totale de trecutul neamului nostru.

Iată cum, din cauza invaziei comuniste, problema românismului se pune în termeni îngrijorători şi merită să fie cercetată.

1. Elementele constitutive ale poporului românesc.

Pentru a întelege ce înseamnă a fi Român, trebuie să ne urcăm la origini pentru a ne reaminti componenta etnică a poporului nostru. Nu există nici un neam pe lume care să descindă dintr-o singură colectivitate, neamestecată si nealterată de alte grupuri sociale. Din aceste întrepătrunderi etnice se naşte o nouă sinteză socială şi un nou popor îşi face apariţia pe lume.

În cazul neamului nostru, peste fondul trac s-a suprapus ocupaţia romană, iar prin secolele VI-VII Daco- Romanii au suferit o puternică invazie slavă. Elementul slav a fost deznaţionalizat de autohtoni şi a participat la formarea poporului românesc. Dacă ne referim la proporţia dintre cele trei elemente în componenta poporului nostru, bine-înţeles că predomină fondul trac. Noi suntem Traci care ne-am pierdut limba în contact cu civilizaţia romană, aşa cum s-a petrecut şi cu alte popoare cucerite de Romani.

Pentru a ne orienta în chestiunea românismului, trebuie să ţinem seamă de aportul adus de fiecare din aceste elemente la formarea sufletului naţional. Popoarele, ca şi indivizii, au un eu sau o conştiinţă colectivă. Ca să înţelegem ce înseamnă a fi Român, trebuie să descompunem realitatea lui interioară în fasciculele lui componente. Ce-am moştenit de la Traci, ce-am moştenit de la Romani, ce-am moştenit de la Slavii primitivi ?

Se ştie că Tracii au fost un popor de mari tensiuni spirituale. Cultura europeană îsi trage originile din spaţiul locuit de acest popor. Vechea cultură greacă nu e altceva decât o variantă a culturii trace. Triburile greceşti care au creat strălucirea Eladei au coborât din nordul tracic. Cât priveşte religia Tracilor, ea era atât de sublimă, încât fără exagerare poate fi numită un pre-creştinism. Dar Tracii, înclinaţi mai mult spre contemplare si dispreţuind bunurile acestei lumi, n-au fost în stare să realizeze ceva mare pe plan istoric. Fiecare trib, fiecare cetate, fiecare vale, îşi trăiau viaţa lor singuratică şi nu se trezeau la realitate decât atunci când erau atacaţi. O singură dată s-au asvârlit într-o mare întreprindere istorică, sub Alexandru cel Mare. Şi, dacă n-ar fi fost asasinat Boerebista, cine ştie dacă soarta spaţiului răsăritean nu ar fi fost alta. Evident, când Tracii au fost surprinşi de puterea romană, s-au apărat vitejeste, dar era prea târziu ca să se mai poată sustrage unui destin implacabil.

Trebuie să cunoastem acum cum se manifestă tracismul în noi. “Românul e născut poet” a exclamat într-un moment de fericită inspiraţie Vasile Alecsandri. Dispunem de uriaşe zăcăminte spirituale şi în acelaşi timp, de un extraordinar dar de a-l exprima în forme artistice. Am putea zice că nu e Român care să nu fi fost ispitit de a-şi încerca talentul, în olărit , în lemn, cusături în arii sau poezie. Românul e poet chiar şi când vorbeşte. El inventează mii şi mii de feluri de a întreţine o conversaţie banală. De la Traci am moştenit apoi simţul proporţiilor, al armoniei şi capacitatea vastelor sinteze creatoare. Geniul lui Brâncuşi, care străluceşte astăzi pe primul plan al sculpturii mondiale, nu e altceva decât triumful geniului trac. Deşi trăind în Occident, el a rămas adâncit în contemplarea tainelor sufletului român şi de aici a scos acele frumuseţi nepieritoare. El şi-a dat seama că orice influenţe străine , orice imitaţie, nu poate da decât o artă bastardă. Lui Brâncuşi, i se poate aplica admirabila formulă a Căpitanului : “O cultură e naţională ca origine si internaţională ca strălucire”.

Romanii erau exact opusul Tracilor. Puţini sensibili la comorile vieţii interioare. Erau cârmuitori, prin excelentă. Oameni de legi si de Stat. Îi interesau în primul rând cetatea şi expansiunea ei. Tenaci în atingerea scopurilor. Politica era suprema lor artă. Ei au dat omenirii exemplul unic al unei creaţii imperiale continue, construită piesă cu piesă în decurs de secole. Ceea ce o generatie cucerea, alta consolida şi lărgea.

Şi noi am moştenit ceva din viziunea imperială a Romei. Din nefericire, prea puţin pentru a ne afirma în spaţiul nostru, după concepţia romană. Şi e firesc, pentru că în proporţie covârşitoare noi suntem Traci. Avem izbucniri, ca să zic asa, de Stat, dar nu avem continuitate. După un Ştefan Vodă, vine un Ştefăniţă Vodă şi totul se spulberă. Toată istoria noastră nu e decât un lanţ de încercări avortate de a crea un Stat puternic şi durabil.

Fireşte că la aceasta a contribuit şi situatia geo-politică a neamului nostru. Suntem aşezaţi, cum spune cronicarul, în calea tuturor răutăţilor . Dar nu e mai puţin adevărat că înfrângerile suferite se datoresc şi caracterului nostru nestatornic. Virtuţiile civice ale străbunei Rome sunt slab reprezentate în componenta sufletului românesc. Ne lăudăm cu descendenţa romană, dar nu-i urmăm îndemnurile pentru a ne crea întocmiri politice statornice.

Elementul perturbator al fiinţei noastre etnice se datoreşte fără îndoială amestecului slav. E vorba de vechea penetraţie slavă, care face parte integrantă din totalitatea poporului românesc. Slavii sunt un popor nebulos. Au goluri sufleteşti care se manifestă fie prin apatie, fie prin violenţe absurde. Slavul e omul extremelor, al rupturilor, al schimbărilor brusce de umor şi sentimente. Azi îţi poate jura prietenie şi mâine să-ţi împlânte cuţitul. Cei ce au trăit invazia rusească, au făcut experienţe de acest gen, când după duioşii înlăcrimate se merge la crimă.

Structura sufletească a Românului a fost afectată de slavism. În mijlocul neamului nostru vom descoperi indivizi care au maniere ciudate si inexplicabile, care îşi schimbă comportamentul şi gândirea, de la o zi la alta. Nu au stabilitate sufletească. Nu sunt capabili să fie consecventi cu ei înşişi, cu propriile lor păreri şi angajamente. Sunt oameni care sar de pe o poziţie pe alta. Nu se pot fixa, urmând un ţel, o direcţie. Mereu sunt neliniştiţi şi turburaţi, mereu în căutarea a ceva nedefinit şi neclar. E slavul din ei care-i debordează, târându-i în anarhie şi negativism.

Cât de puternică e abaterea slavă în componenta sufletului românesc e greu de spus. În orice caz, toţi suntem încercaţi de ea, toţi suntem supuşi tentaţiei de a ieşi din cadrul ordinii şi al armoniei, pentru a ne azvârli în haos.

2. Destin national.

Aceste caracteristici, acest mănunchi de forţe spirituale au dat naştere poporului românesc. Aceasta e analiza lui spectrală. Dar poporul românesc nu se identifică cu nici una din aceste dimensiuni. E o entitate nouă, cu sufletul si aspiraţiile lui proprii. Avem un substrat trac, un substrat de romanitate şi avem o infuziune slavă ; reprezentând totuşi o formulă comunitară nouă, distinctă de elementele rasiale care au intrat în componenţa noastră. Suntem Români şi cu apariţia noastră în spaţiul sud-estic începe o nouă aventură istorică. Istoria e creaţia popoarelor. Cercetarea trecutului nu ne poate servi pentru a reconstitui gloria unor popoare apuse, ci pentru a ne da mai bine seama de posibilităţile noastre creatoare şi de defectele cu care am venit pe lume.

Un popor nu este, ci devine o noţiune dinamică. E o afirmare permanentă a eului său în luptă cu alte colectivităti. O naţiune e o întreprindere a viitorului, o proiecţie a lumii sale interioare de visuri, aspiraţii şi idealuri. O naţiune nu poate trăi fără a-şi fixa ruta de urmat în proximele decenii. Dacă nu-şi concentrează energiile spre un ţel precis, abdică de la misiunea ei şi va fi cutropită de alte naţiuni. Robia în care geme poporul român astăzi este rezultatul incapacităţii clasei conducătoare dintre cele două războaie de a formula şi urmări cu tenacitate o politică de salvare naţională în funcţie de primejdia din răsărit. Poporul român trebuie să trăiască într-o permanentă stare de mobilizare pentru a-şi apăra graniţa Nistrului.

Fiecărui popor i-a fost hărăzit de Dumnezeu o misiune de îndeplinit în această lume. Acesta e destinul lui naţional. Acest destin trebuie mereu scrutat de conducători , mereu chestionat, pentru a da răspunsul cuvenit unei anumite situaţii istorice. Este cert că în împrejurările actuale, destinul naţional comandă tuturor Românilor din ţară si din exil să-şi concentreze toate puterile pentru eliberarea Patriei. Toate celelalte ţeluri cad pe al doilea plan, iar cine se refugiază în alte preocupări , motivând nu stiu ce superiorităţi intelectuale, e un dezertor al cauzei naţionale.

3. Taina românismului.

Cum putem descoperi românismul pentru a-l servi apoi cu dragoste si înflăcărare ?

Românismul e în noi, în sufletul nostru. Între individ si neam se produce un proces osmoză, de întrepătrundere. Dispunem asadar de instrumentul interior ca să explorăm fiinta neamului. Numai să ne folosim de el. Prin meditatie, prin contemplatie lăuntrică, ne vom pune în contact direct cu neamul. Îi vom simti pulsul, durerile, suferintele si aspiratiile. Dacă ne vom apleca astăzi asupra neamului, vom auzi zornăit de lanturi, usi grele care se deschid si închid, de paznici fiorosi si în fata noastră vor apărea mii de morminte care ard si ard cu o flacără care urcă până la cer. Cine ar putea să rămână nesimtitor la această priveliste de groază, afară de acei care si-au construit o filozofie strict egoistă a vietii si refuză să ia act de tragedia neamului ?

Românismul trebuie explorat integral. Pe toate dimensiunile : în spatiu, în timp si în profunzime. Românismul integral cere să ne interesăm de soarta tuturor fratilor nostri din toate provinciile si răspândirile : din Basarabiua, din Balcani, din Banat, din Ungaria si chiar din America sau alte continente. Orice Român ne interesează, chiar dacă ar trăi undeva pe la polul sud.

Românismul integral cere ca să ne cunoastem istoria, începând de la originile ei cele mai îndepărtate . Dar nu asa superficial, pe ani si evenimente. Asta nu e istorie. Ci în structura ei intimă : în ideile care au călăuzit-o , în actiunile si reactiunile care i-au determinat cursul.

Românismul integral mai cere ca să ne inspirăm din spiritualitatea românească, obiectivată în creatiile populare, când ne avântăm în domeniul artei si literaturii

4. Unde se găseste Românul adevărat ?

Românul adevărat se găseşte la intersecţia celor trei axe ale românismului : geografia naţională, istoria naţională şi cultura naţională. Priveliştea spaţiului locuit de Români, priveliştea timpului însemnat de isprăvile lor şi priveliştea domeniului său spiritual îşi dau concomitent întâlnire în sufletul Românului adevărat. Sunt trei aspecte ale aceleiasi realităţi : românismul.

Cine poate să îmbrăţişeze arhitectura diferenţiată a românismului pe cele trei planuri, devine un mare Român. Marii Români sunt foarte rari. Pot fi număraţi pe degete în istoria şi cultura noastră : Bălcescu, Cuza, Eminescu, Aurel C. Popovici, Corneliu Codreanu, Traian Brăileanu, Nae Ionescu şi încă câţiva.

Maniu a fost un mare ardelean, dar n-a izbutit niciodată să se ridice la viziunea integrală a românismului. El n-a înţeles niciodată importanţa Basarabiei ca piesă esenţială în dispozitivul de apărare al ţării. De aici şi nefericita lui intervenţie în evenimentele de la 23 august. Ionel Brătianu iubea pasionat pământul si cunoştea istoria României, dar era amputat de viziunea spirituală a neamului. Aşa se face că pe cât de strălucit a fost în cursul războiului de unitate naţională, pe atât de lamentabil s-a comportat după război, neacordând atenţia cuvenită noilor aspiraţii naţionale.

Străinii pot deveni Români numai în măsura în care îşi asimilează coordonatele sufletului românesc. Prin simpla încetăţenire un străin nu devine Român. Aceasta e o calitate exterioară, care nu-l transformă automat în Român. După cum un Român de sânge poate suferi un proces invers, de îndepărtare de focarul românismului până a se înstrăina complet. În acest caz, deşi el e Român de sânge, deşi poartă un nume românesc, a încetat de-a mai fi un Român adevărat. Avem celebrul caz al lui Titulescu care s-a înstrăinat atât de mult de neam încât a devenit un inamic al românismului.

Comuniştii nu sunt Români. Mă refer la corifeii comunişti, la acei iniţiaţi în secretele Internaţionalei Comuniste, şi nu la masa oportuniştilor şi a acelora intraţi de nevoie în partid. Desi, probabil, Români de sânge, nici Gheorghiu Dej şi nici Ceauşescu nu mai aparţin poporului românesc. Un comunist automat iese din comunitatea naţională. Partid Comunist Român e o absurditate. Orice comunist e un internaţionalist, un cosmopolit, un duşman al popoarelor. Idealul comunismului este distrugerea naţiunilor, prin amestecul lor forţat într-o masă informă, pe care să o poată guverna cu uşurinţă forţele secrete ale acestei mişcări.

5.  Ce este Miscarea Legionară ?

Este o uriaşă încercare de a crea un mare tip de Român care să rezolve problemele politice, economice şi sociale ale poporului românesc, cu scopul de a-i netezi calea spre împlinirea lui în lume.

Destinul naţional îşi găseşte întruchiparea supremă în cultură. Dar cultura e o floare gingaşă care nu se dezvoltă decât în condiţii de securitate, pace si bună-stare. Iată funcţiunea şi rolul istoriei naţionale. Istoria e barajul de protecţie a culturii.

Când un popor suferă vicisitudini istorice, ceea ce se întâmplă astăzi cu poporul nostru, atunci şi cultura lui se ofileşte. Ceea ce cheamă comuniştii cultură românească, nu mai e cultură, ci ceea ce a rămas din vechea cultură şi vechea capacitate creatoare a poporului nostru după ce au fost infiltrate prin nenumărate site marxist-leniniste. Adevărata cultură românească lâncezeşte prin închisori.

Fără istorie nu există cultură. Ca să ne afirmăm , în deplină libertate creatoare, trebuie mai întâi să existăm ca entitate independentă, stăpâni pe destinul nostru.

Corneliu Codreanu a avut intuiţia centrală a sufletului românesc. El şi-a dat seama de imensul potential creator al neamului nostru, dar şi de defectele care îl sufocă : vanitate, inconsecvenţă şi superficialitate. Sprijinindu-se pe filonul romanităţii el a urmărit să trezească din letargie energiile trace, aşa ca Boerebista altădată , şi apoi cu această superioritate de forţe să domine anarhia slavă. A reuşit în această întreprindere uriaşă, dar n-a putut să-şi desăvârşească opera, fiind ucis de duşmani.

Căpitanul a avut şi geniala inspiraţie ca în această mare şcoală de refacere a sufletului românesc, să asocieze si învăţătura creştină. Într-adevăr, romanitatea noastră era prea slabă ca să susţină cupola Mişcării. Dar adăugând ordinii romane ordinea creştină a vieţii, i-a dat o soliditate de fier. Dragostea, virtutea cardinală a doctrinii creştine, produce efecte salutare şi în viata Statului, fiind elementul de armonie şi închegare între cei doi poli ai existenţei lui : autoritate si libertate. Asa a luat naştere o disciplină sui-generis, lipsită de constrângeri externe, bazată pe consimţământ si adeziune voluntară. Disciplina izvorâtă din bucuria de a servi o cauză mai înaltă.