| 1 Nationalism:
7
definiții pentru «naționalism» ▷ declinări
NAȚIONALÍSM s.
n. Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor
și aspirațiilor naționale. [ Pr. : -ți-o] – Din fr. nationalisme.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de cornel
| Semnalează o greșeală | Permalink
NAȚIONALÍSM n.
Atitudine care are în vedere, în primul rând, apărarea drepturilor și aspirațiilor
naționale (însoțite, în anumite împrejurări, și de xenofobie). [Sil. -ți-o-] /<fr. nationalisme
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NAȚIONALÍSM s.n.
Ideologie și politică care urmărește întreținerea izolării și ațâțarea neîncrederii
și urii între diferite naționalități. ♦
Tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține propriei națiuni.
[Pron. -ți-o-. / cf. fr. nationalisme].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NAȚIONALÍSM s. n.
politică și ideologie care urmăresc întreținerea izolării și ațâțarea urii de rasă
și naționalitate. ◊ tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține
propriei națiuni. (< fr. nationalisme)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
naționalísm s. n. (sil. -ți-o-)
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* naționalízm n. (d. național).
Caracteru de a-țĭ ĭubi națiunea ta, patriotizm.
Sursa: Scriban (1939)| Adăugată de blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Definiții din dicționare specializate
Aceste
definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
NAȚIONALÍSM (‹ fr.
{i}) s. n. Ideologie și
politică derivate din conceptul de națiune, cu diferite accepțiuni, în funcție
de condițiile istorice și de obiectivele forțelor politice. În sec.
18-20, n. a contribuit la cristalizarea
conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale, mai
întâi în Europa, iar apoi în Africa, Asia și America Centrală. În cursul
dezvoltării sociale, n. s-a manifestat și se manifestă cu
exaltare excesivă a superiorității unei națiuni față de altele și sub forma
exclusivismului național în raport cu alte naționalități, îmbrăcând adesea
forme de șovinism, rasism și hegemonism, care au condus la crearea premiselor
izbucnirii unor conflicte interne și interstatale.
2
Inamic:
11
definiții pentru «inamic» ▷ declinări
INAMÍC, -Ă, inamici,
-ce, adj. , s.
m. și f. 1. Adj. ,
s. m. și f.
Dușman, vrăjmaș (în război, în viața de fiecare zi etc.). 2. Adj.
Dușmănos, ostil. [ Var. : ( înv. )inimíc, -ă adj. ,
s. m. și f. ]
– Din lat. inimicus (după amic).
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de valeriu
| Semnalează o greșeală | Permalink
INAMÍC s., adj. 1.
s., adj. v. dușman. 2. adj. v. dușmănos.
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
Inamic ≠ amic, prieten
Sursa: Antonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
INAMÍC1 ~că (~ci,
~ce) Care
aparține dușmanului; propriu dușmanului; dușmănesc; vrăjmășesc. [Sil. in-a-] /<lat. inimicus
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
INAMÍC2 ~ci m.
1) Persoană care manifestă agresivitate sau agresivitate sau ură față de cineva
(sau ceva); dușman; vrăjmaș. 2) Stat (sau armată) cu care un alt stat este în
stare de război; dușman; vrăjmaș. [Sil. in-a-]
/<lat. inimicus
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
INAMÍC, -Ă adj., s.m.
și f. Dușman, potrivnic, vrăjmaș. ♦ (Cel) care este dușmănos, ostil. [Var. inimic, -ă
adj., s.m.f. / < lat. inimicus].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
INAMÍC, -Ă I. adj.,
s. m. f. (stat, putere etc.) dușman, vrăjmaș, adversar. II. adj. 1.
dușmănos, ostil. 2. care aparține statului beligerant, adversar. (după lat. inimicus)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
inamíc adj. m., s. m. (sil. mf. in-) amic
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
*ĭnamic, V. inimic.
Sursa: Scriban (1939)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
*inimíc, -ă adj. și s. (lat. in-imicus, d. in-,
ne, și amicus, amic). Dușman,
adversar. – Ob. inamic (după amic).
Sursa: Scriban (1939)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare neoficiale
Deoarece nu
sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e
preferabilă consultarea altor dicționare în paralel
inamíc, inamici s.
m. ( intl. )
polițist.
3 Infiltrat:
18
definiții pentru infiltra,infiltrat, înfiltra, înfiltrat ▷ conjugări /
declinări
INFILTRÁT1, infiltrate,
s. n. 1. (Și în sintagma infiltrat TBC) Leziune incipientă a tuberculozei
pulmonare, datorită reactivării unor focare vechi de infecție tuberculoasă sau
localizării recente a unei noi infecții. 2.
Acumulare într-un organ sau într-un țesut al leucocitelor sau a altor celule ca
reacție la pătrunderea unor agenți infecțioși, traumatici, alergici etc. – Din.
fr. infiltrat, germ. Infiltrat.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de raduraduku | Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁT2, -Ă, infiltrați,
-te, adj. 1. Care a pătruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Țesut infiltrat = țesut în care s-au acumulat elemente
celulare pentru a combat un agent vătămător (microbian). – V.
infiltra.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de raduraduku | Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁT s. v. infiltrare.
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁT1 ~tă
(~ți, ~te) (despre țesuturi) Care a acumulat elemente
celulare pentru a combate un agent patogen. [Sil. -fil-trat] /<fr. infiltrat,germ. infiltrat
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁT2 ~e n.
Totalitate a elementelor celulare acumulate într-un țesut sau într-un organ ca
reacție la pătrunderea unor agenți patogeni. [Sil. -fil-trat] /<fr. infiltrat,germ. Infiltrat
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁT s.n.
Pătrundere și localizare a unui agent vătămător într-un țesut sau într-un
organ. [< fr. infiltrat].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁT s. n.
pătrundere și localizare a unui agent vătămător într-un țesut sau organ. (<
fr. infiltrat, germ. Infiltrat)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
infiltrát s. n., pl. infiltráte
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁ, infiltrez,
vb. I. Refl.
(Despre lichide, la pers. 3) A
pătrunde și a curge, a trece, a străbate, a se strecura treptat într-un mediu
poros. ♦ Tranz.
si refl. Fig.
A pătrunde sau a face să pătrundă undeva, a (se) strecura pe nesimțite,
neobservat. [ Var. : înfiltrá vb.
I] – Din fr. infiltrer.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de raduraduku | Semnalează o greșeală | Permalink
ÎNFILTRÁ vb. I. v. infiltra.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de valeriu
| Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁ vb.1. a
pătrunde, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa
de ploaie se ~ în pământ.)2. a
pătrunde, a se strecura, (livr.) a se insinua. (Apa
se ~ în zidărie.)
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
A INFILTRÁ ~éz tranz.
A face să se infiltreze. [Sil. -fil-tra-]
/<fr. infiltrer
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
A SE INFILTRÁ mă ~éz intranz.
1) (despre lichide) A pătrunde
treptat (într-un mediu poros). 2) A pătrunde cu abilitate și pe neobservate; a
se insinua; a se strecura. [Sil. -fil-tra-]
/<fr. infiltrer
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁ vb. I.1. refl. A străbate, a pătrunde printr-un mediu poros. 2. tr.,
refl. (Fig.) A
pătrunde sau a face să pătrundă, a (se) strecura neobservat. [Var. înfiltra vb. I. / < fr. infiltrer, it. infiltrare].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
ÎNFILTRÁ vb. I.
v. infiltra.
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
INFILTRÁ vb. tr.
I. refl. (despre lichide) a pătrunde prin porii corpurilor solide (ca prin
filtru). II. tr., refl. (fig.) a pătrunde, a face să pătrundă, a (se) strecura
neobservat. (< fr. /s'/infiltrer)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
infiltrá vb., ind. prez. 1 sg. infiltréz, 3 sg. și pl. infiltreáză
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
*infíltru și -éz,
a -á v. tr. (fr. infiltrer). Bag, strecor în timp
îndelungat ca pintr´un filtru: a infiltra
apă într´un pămînt. Fig. Acest tată a infiltrat patriotizmu [!] în inima
tuturor fiilor luĭ. V. refl. Trec ca pintr´un [!] filtru pin [!]
poriĭ unuĭ corp solid: apa se infiltrează în
pămînt. Fig. Pătrund, mă insinuez: Jidaniĭ
se infiltrează în afacerĭ.
Sursa: Scriban (1939)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
4 Denigrator:
7
definiții pentru «denigrator» ▷ declinări
DENIGRATÓR, -OÁRE, denigratori,
-oare, adj. , s.
m. și f. 1. Adj.
Care denigrează, prin care se denigrează. 2.
S. m. și f.
Persoană care denigrează. – Din lat. denigrator, -oris, it. denigratore.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de claudia
| Semnalează o greșeală | Permalink
DENIGRATÓR adj. adv., s. 1. adj., s. v. calomniator.2. adj. v. calomnios. 3. adv. v. calomnios.
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
Denigrator ≠ elogios
Sursa: Antonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
DENIGRATÓR ~oáre (~óri,
~oáre) m. și f. Persoană care denigrează;
ponegritor; defăimător; calomniator; detractor; bârfitor; clevetitor. /<lat.denigrator, ~oris
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
DENIGRATÓR, -OÁRE adj., s.m.
și f. (Cel) care denigrează; denigrant. [Cf. fr. dénigreur, lat. denigrator].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
DENIGRATÓR, -OÁRE adj., s.
m. f. (cel) care denigrează. (< lat. denigrator, it. denigratore)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
denigratór adj. m., s. m. (sil. -gra-), pl. denigratóri; f. sg. și pl. denigratoáre
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
5 Comunism:
8
definiții pentru «comunism» ▷ declinări
COMUNÍSM s.
n. 1. Doctrină socială,
politică și economică constituită pe principiul abolirii proprietății private și
al instaurării proprietății
colective. 2. Ideologia, teoria
înfăptuirii societății comuniste. – Din fr. communisme.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de dante
| Semnalează o greșeală | Permalink
COMUNÍSM s. (POL.)1. bolșevism. 2. comunism
utopic = socialism utopic.
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
COMUNÍSM n.
1) Teorie care prezice înlocuirea capitalismului printr-o societate fără clase
sociale diferențiate prin proprietate. 2) Formație social-economică care se
bazează pe proprietate comună asupra mijloacelor de producție. ◊ ~ primitiv comună primitivă. /<fr. communisme
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
COMUNÍSM s.n.1. Orânduire social-economică
bazată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producție, având, potrivit
concepției marxiste, două faze: una inferioară, socialismul, și a doua,
superioară, comunismul propriu-zis. 2.
Ideologia, teoria înfăptuirii orânduirii comuniste. 3. Mișcare politică-revoluționară care luptă pentru realizarea
societății comuniste. [< fr. communisme].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
COMUNÍSM s. n.
1. formațiune social-economică în dezvoltarea societății, caracterizată prin proprietatea
de stat asupra tuturor mijloacelor de producție și prin regim totalitar de
extremă stânga. ◊ ideologia, teoria înfăptuirii orânduirii comuniste a unei
false fericiri generale. 2. ~ utopic
= ansamblul doctrinelor premarxiste privind o societate întemeiată pe
desființarea proprietății private și pe egalitatea socială și economică. 3. ~ științific = socialism științific. (<fr.communisme)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală
| Permalink
comunísm s. n.
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
*comunízm n., pl. e
(d. comun). O doctrină socială
care consistă în punerea tuturor bunurilor la un loc (o rătăcire).
Sursa: Scriban (1939)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare specializate
Aceste
definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
COMUNÍSM (‹ fr. )
s. n. 1. Doctrină socială, politică și economică
constituită pe principiul abolirii proprietății private asupra mijloacelor de
producție și al instaurării proprietății colective. Primele idei comuniste de
organizare socială au la bază principiul comunității de bunuri și se găsesc la
unele grupuri religioase (vechii creștini, mănăstirile medievale), în unele
societăți istorice (Sparta, secta anabaptistă a lui Th. Müntzer, Republica
iezuită a Paraguay-ului din sec.
16), în unele modele de societăți ideale elaborate de Platon în „Republica”,
Th. Morus în „Utopia”. T. Campanella în „Cetatea Soarelui”. Începînd cu sec.
16 s-a dezvoltat un curent utopic, reclamînd suprimarea proprietății private și
abolirea inegalităților de orice fel; v. socialism utopic. C. modern este legat de ideile lui
K. Marx și Fr.
Engels, care, ulterior, au fost preluate, precizate, adaptate și dezvoltate de
diverși teoreticieni (Lenin, Stalin, Troțki, Mao). Central, în doctrina
comunistă, este conceptul de societate fără clase, bazată pe proprietatea
comună asupra mijloacelor de producție. Societatea fără clase ar urma după
perioada de tranziție de dictatură a
proletariatului și după etapa pregătitoare a socialismului. În urma Revoluției din
Octombrie 1917 din Rusia doctrina c. a fost folosită pentru preluarea
puterii politice în stat. După al doilea război mondial, c. a fost impus de către U.R.S.S.
treptat unor state din Europa de Est, Asia, Africa și America Centrală. 2. Sistem economic, social și politic
caracterizat prin proprietatea de stat asupra mijloacelor de producție și de
schimb, eliminarea economiei de piață și a sistemului concurențial,
hipercentralizarea decizională în sfera economicului, socialului și
politicului. 3. Ansamblu de
mișcări, partide, țări, persoane care au aderat la doctrina comunistă.. 4 Ansamblul metodelor folosite de cei care au
aderat la ideile comuniste și al instituțiilor care au rezultat din acțiunea
lor.
Sursa: DE (1993-2009)| Adăugată de blaurb
| Semnalează o greșeală | Permalink
6 Legionar :
8
definiții pentru «legionar» ▷ declinări
LEGIONÁR, -Ă, legionari,
-e, subst. , adj. 1. S.
m. Soldat care făcea parte dintr-o legiune romană. 2. S.
m. și f. Membru sau simpatizant
al organizației fasciste din România interbelică; gardist. 3. Adj.
Referitor la legionari (2), de
legionar. Mișcarea legionară. [ Pr. :-gi-o-] – Din fr. légionnaire, lat. legionarius.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
LEGIONÁR s. (POL.)
gardist.
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
LEGIONÁR ~i m.
1) ist. Ostaș care făcea parte
dintr-o legiune romană. 2) Membru al unei formațiuni politice naționaliste,
anticomuniste și xenofobe din România interbelică; gardist. [Sil. -gi-o-] /<fr. légionnaire, lat. legionarius
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
LEGIONÁR1 s.m.1. Soldat dintr-o legiune romană. 2. Soldat, militar din legiunea străină.
[Pron. -gi-o-. / < lat. legionarius, fr. légionnaire].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
LEGIONÁR2, -Ă s.m. și f.
Membru al unei organizații românești teroriste fasciste dintre războaie numită
Garda de fier. // adj. Referitor
la legionarism. [< Legiune –
denumire purtată de această organizație la un moment dat].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
LEGIONÁR, -Ă I. adj.
referitor la legionari (III). II. s. m. 1. soldat într-o legiune romană. 2.
militar din legiunea străină. III. s. m. f. (în România interbelică) membru al organizației
fasciste „Garda de Fier”. (< lat. legionarius,
fr. légionnaire)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
legionár s. m., adj. m. (sil. -gi-o-), pl. legionári; f. sg. legionáră,
g.-d. art. legionárei, pl. legionáre
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
*legionár m. (lat. legionarius).
Soldat din legiune la
Romanĭ. Membru al ordinuluĭ francez Legiunea de onoare. Membru al uneĭ
societățĭ organizate militărește.
Sursa: Scriban (1939)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Aici am de facut cateva precizari: miscarea
legionara nu a fost fascista niciodata, doar nationalist crestina, (din pacate
pentru dansul, Mussolini era ateu, si culmea a mai si inceput ca membru al
partidului socialist) deci si definitiile din dictionar poarta marca unei
operatiuni de propaganda evident, antilegionara. Citind datele cand au aparut
versiunile din Dex va dati seama de tipul guvernului care aproba sau modifica
tipul de denigrare din dictionar.
Mussolini, Benito :
MUSSOLINI,
Benito
(1883-1945), om politic italian. Dictator fascist (1925-1943). Și-a început
activitatea politică ca membru al Partidului Socialist (1901-1914), fiind
director al cotidianului „Avanti” (1912-1914). A întemeiat în 1919,
la Milano , primele „fascii de
luptă”, organizând (1921) Partidul Național Fascist, al cărui conducător (duce) a devenit. Inițiator al marșului
asupra Romei, care a provocat demisia cabinetului L.
Facta (1922) și instituirea dictaturii fasciste. În
1929, a semnat Concordatul
cu Vatican, iar în 1930, a
denunțat prevederile Tratatului de
la Versailles. A purtat un război (1935-1936)
împotriva Ethiopiei, soldat cu anexarea acesteia. Alături de Germania, l-a
sprijinit pe F. Franco, în Războiul Civil din Spania și a intrat în
al doilea război mondial (iun. 1940). Răsturnat de la putere și arestat din
ordinul regelui (25 iul. 1943). Revenit cu ajutorul trupelor germane, a
înființat „Republica Socială Italiană de
la Salo ”, din N Italiei (1943-1945). Capturat de
partizani (apr. 1945), a fost executat împreună cu amanta sa, Clara Petacci.
7 labil:
7
definiții pentru «labil» ▷ declinări
LABÍL, Ă, labili,
-e, adj. ( Livr. )
Nestatornic, schimbător, instabil. ♦ (Despre un sistem fizic) Care se află în stare de echilibru instabil.
– Din fr. labile, lat. labilis.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
LABÍL adj. v. capricios,
flușturatic, fluturatic, inconsecvent, inconstant, instabil, neconsecvent,
neconstant, neserios, nestabil, nestatornic, schimbăcios, schimbător.
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
Labil ≠ ilabil, nevariabil, nelabil,
neschimbător, stabil, statornic, leneș
Sursa: Antonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
LABÍL ~ă (~i, ~e) livr.
Care se schimbă mereu; lipsit de stabilitate; instabil; nestabil; schimbător;
variabil. /<fr. labile, lat. labilis
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
LABÍL, -Ă adj.1. (Liv.) Nestatornic, nestabil. 2. (Despre un sistem fizic)
Care se află într-o stare de echilibru instabil. [Cf. it., fr. labile, lat. labilis].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
LABÍL, -Ă adj.
1. nestatornic, schimbător, instabil. 2. (despre un sistem fizic) în stare de
echilibru instabil. 3. (despre debitul verbal al unor bolnavi mintali) abundent
și necontrolat. (< fr. labile,
lat. labilis)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
labíl adj. m., pl. labíli;f. sg. labílă, pl. labíle
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
8 antisemit:
ANTISEMÍT,
-Ă, antisemiți, -te, adj. ,
s. m. și f.
(Persoană) care admite sau practică antisemitismul. – Din fr. antisémite.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink
ANTISEMÍT ~tă (~ți, ~te) și
substantival Care practică sau admite antisemitismul. /<fr. antisémite
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
ANTISEMÍT, -Ă adj., s.m.
și f. (Cel) care admite sau practică antisemitismul;
antisemitic. [Cf. fr. antisémite].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
ANTISEMÍT, -Ă adj., s.
m. f. (cel) care admite, practică antisemitismul. (< fr. antisémite)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
ANTISEMÍT, -Ă, antisemiți,
-te, adj. , s.
m. și f. (Persoană) care
admite sau practică antisemitismul. – Fr. antisémite.
Sursa: DLRM (1958) |
Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink
antisemít s. m., adj. → semit
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
*antisemít, -ă s. și adj. (anti- 1 și Semit
– Jidan). Contra jidanilor: Tot Românu
e antisemit, ziar antisemit.
Sursa: Scriban (1939)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare
neoficiale
Deoarece nu
sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci
e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel
ANTISEMÍT, -Ă, antisemiți,
-te, adj., s. m. și f. ~ (cca. 1879, termen creat de
publicistul german W. Marr) [Das große
Wörterbuch der deutschen Sprache]
Sursa: Neoficial |
Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink
9 terorism:
5
definiții pentru «terorism» ▷ declinări
TERORÍSM s.
n. 1. Totalitatea actelor
de violență comise de un grup sau de o organizație pentru a crea un
climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat. 2. Atitudine, manifestare teroristă.
– Din fr. terrorisme.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink
TERORÍSM n.
1) Folosire sistematică a măsurilor de violență și de intimidare în
vederea atingerii unui scop politic. 2) Totalitate a actelor de violență
pe care le săvârșește o organizație sau un regim politic
reacționar. /<fr. terrorisme
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
TERORÍSM s.n.
Sistem de acțiuni teroriste. [< fr. terrorisme].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
TERORÍSM s. n.
folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace violente sau
amenințări de natură să provoace teamă și neîncredere, panică și
nesiguranță, ignorând orice norme umanitare. (< fr. terrorisme)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
terorísm s. n.
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
10
aparare:
18
definiții pentru apăra,apărare ▷ conjugări /
declinări
APĂRÁ, ápăr,
vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a
ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc.; a menține o poziție prin
luptă. ♦ Refl.
A se împotrivi unui atac, unei acțiuni ostile.2. A
pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti.3. A
susține pe cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse; a pleda cauza
cuiva înaintea justiției. ♦ Refl. A aduce în
sprijinul său argumentele necesare spre a dovedi că este pe nedrept învinuit.
– Lat. aparare „a pregăti, a dispune”.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de cata
| Semnalează o greșeală | Permalink
APĂRÁRE, apărări,
s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Loc.
vb. A lua apărarea = a
apăra (pe cineva sau ceva). ♦ ( Mil. )
Una din formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei
inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ ( Concr. )
Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ ( Concr. )
Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau
proteja poarta proprie. – V. apăra.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de romac
| Semnalează o greșeală | Permalink
APĂRÁ vb.1. a
feri, a ocroti, a păzi, a proteja, (livr.) a prezerva, a salvgarda, (astăzi
rar) a scuti, (înv. și pop.) a oblădui, (înv. și reg.) a ocoli,
(înv.) a veghea, (fig.) a acoperi. (Să-i ~
de primejdie.) 2. (grecism
înv.) a (se) diafendisi. (Se ~ împotriva
dușmanului.) 3. (înv.
și pop.) a ține. (A ~ multă vreme
cetatea.) 4. (JUR.) (înv.) a sprijini. (L-a ~ în proces.) 5. v. pleda.6. v. dezvinovăți.
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
APĂRÁ vb. v. evita,
feri, împiedica, îndepărta, înlătura, ocoli, opri, preîntâmpina, preveni,
refuza, respinge, reține.
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
APĂRÁRE s. 1.
ferire, ocrotire, păzire, protejare, (livr.) salvgardare, (înv. și pop.)
oblăduire. (~ țării de primejdii.)2. ocrotire, protecție, sprijin,
(înv. și pop.) oblăduire, (înv.) apărământ, scuteală, scutință,
scutire, (fig.) scut. (~ împotriva
incendiilor.) 3. asigurare,
pază, protecție, protejare, securitate, siguranță. (Măsuri de ~.) 4. v. pledare,
susținere. (~ cauzei cuiva.)5. (livr.) prezervare,
prezervație. (Instinctul de ~.)6. v. defensivă.
Sursa: Sinonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
A (se) apăra ≠ a ataca
Sursa: Antonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
Apărare ≠ acuzare, atac
Sursa: Antonime
(2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
A APĂRÁ ápăr tranz.
1) (cauze, argumente etc.) A
susține acordând ajutor împotriva unei acțiuni ostile. 2) A avea în
pază; a lua sub ocrotire; a ocroti; a proteja; a supraveghea; a veghea; a păzi.
3) A pune la adăpost; a feri; a păzi. ~ de înghețuri.
4) A menține prin luptă. ~ o cetate.
5) A susține în fața unei instanțe judecătorești. 6) fig. A susține respingând
obiecțiile aduse. ~ o cauză. ~ o idee.
7) sport A feri de atacurile
adversarului. /<lat. apparare
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
A SE APĂRÁ mă apăr intranz.
A-și demonstra nevinovăția, aducând argumentele necesare. /<fr. apparare
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
APĂRÁRE ~ări f.
1) v. A APĂRA și A SE APĂRA.
2) Formă de luptă care constă în respingerea atacurilor inamicului,
menținând pozițiile ocupate. 3) Totalitate a măsurilor luate pentru
oprirea ofensivei inamicului. 4) Parte care apără cauza cuiva în fața unei
instanțe judecătorești. 5) Totalitate a jucătorilor dintr-o echipă
sportivă care apără poarta proprie. [G.-D. apărării]
/v. a (se) apăra
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
APĂRÁ, ápăr,
vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a
ceva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile. ♦ A păzi un teritoriu, un oraș etc., respingând atacul armat al inamicului;
a menține o poziție prin luptă. Eu
merg să apăr cetatea (ALECSANDRI). ♦ Refl. A se împotrivi
unui atac; a se feri de... M-au lovit; m-am
apărat cât am putut (SADOVEANU).2. A
pune la adăpost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. Eu ? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul
(EMINESCU). 3. A susține pe
cineva sau ceva, respingând obiecțiile aduse împotrivă; a pleda o cauză
înaintea justiției. ♦ Refl. A se
dezvinovăți. – Lat. apparare „a pregăti, a
dispune”.
Sursa: DLRM (1958) |
Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink
APĂRÁRE, apărări,
s. f. Acțiunea de a (se) apăra. ◊ Expr. A lua apărarea (cuiva) = a
interveni în ajutorul cuiva. ♦ Una dintre formele principale de luptă, care constă din oprirea și înfrângerea
ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor necesare acestei acțiuni. ♦ ( Concr. )
Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției.
Sursa: DLRM (1958) |
Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink
apărá (ápăr, apărát), vb.
– 1. A opri, a se
împotrivi. 2. A ocroti, a păzi,
a pune la adăpost. – 3. A feri, a ocoli,
a eschiva. – Mr. apăr, istr. opăr. Lat. appărāre (Pușcariu 93;
Candrea-Dens., 63; REW 534; DAR); cf. it. appararse, prov. apará, sp. aparar. Toate celelalte
formațiuni romanice par neol.
Evoluția semantică de la „a prepara”, sens propriu al
cuvîntului lat. , la „a
opri” pare a fi anterioară rom. ,
cf. sp. parar. De aici, trecerea la
„a ocroti, a păzi” este firească, deoarece „a ocroti”
ceva înseamnă „a opri” dușmanul; cf.
sp. amparar și fr. défendre „a opri”
și „a interzice”. Același sens în it. riparare „a opri”. calabr. apparari „a se pune la
adăpost”. Der. apărare, s.
f. (acțiunea de a apăra); apărat,
s. n. (apărare); apărat, adj.
(interzis); apărătoare, s.
f. (evantai; dig de apărare; în general, orice obiect care protejează); apărătoare, s.
f. (specie de mentă); apărător,
s. m. (persoană care
apără); apărătură, s.
f. (obstacol,; tărie, forță); neapărat,
adj. (fără
protecție, descoperit); neapărat,
adv. (inevitabil,
obligatoriu; neîndoios, sigur).
Sursa: DER
(1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink
apărá vb., ind. prez. 1 sg. ápăr, 3 sg. și pl. ápără, 1 pl. apărăm
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
apăráre s. f., g.-d. art. apărării; pl. apărări
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
*ápăr, a -á
v. tr. (lat. ápparo, -áre,
prepar. V. parez, cumpăr. – Apăr, aperĭ, apără; să apăr, să aperĭ, să
apere). Vechĭ.
Opresc, interzic. Azĭ. Susțin
contra unuĭ atac: a apăra țara.
Păzesc, feresc: a apăra oile de lupĭ.
Pledez pentru cineva: a apăra un acuzat.
V. refl. Opun rezistență, lovesc ca să nu fiŭ învins: a te apăra de dușmanĭ.
Sursa: Scriban (1939)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
apăráre f. Acțiunea de a saŭ de a te apăra.
Sursa: Scriban (1939)| Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare
specializate
Aceste
definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
APĂRAREA ANTIAERIANĂ ansamblul măsurilor luate și
acțiunilor desfășurate pentru interzicerea utilizării de către inamic
a mijloacelor sale de atac aerian și a proteja trupele, formațiunile
de apărare, populația și obiectivele importante pe teritoriu și
în zona de operații împotriva atacurilor aeriene. A.A. intră în
atribuțiile armatei și a formațiunilor sistemului național
de apărare, conform specificului și mijloacelor acestora. Forța
și eficiența A.A. este o premisă importantă a victoriei. Mijloacele
de bază ale A.A. sunt: aviația de vânătoare și artileria antiaeriană.
A.A. se asigură prin: descoperirea la timp a inamicului aerian și înștiințarea
trupelor, a formațiunilor de apărare și a populației; nimicirea inamicului
aerian înainte ca acesta să-și îndeplinească misiunea, respingerea atacurilor
acestuia și interzicerea cercetării aeriene; neutralizarea mijloacelor de
atac aerian fără pilot; lupta cu desantul aerian inamic pe timpul deplasării în
aer și pe timpul desantării lui. A.A. este pregătită din timp de pace,
având la bază o concepție unitară și un plan unic, pentru a respinge acțiunile
prin surprindere ale inamicului aerian în orice situație indiferent de
timp sau de starea vremii.
Sursa: GTA |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
11
Propaganda:
6
definiții pentru «propagandă» ▷ declinări
PROPAGÁNDĂ, propagande,
s. f. Acțiune de
răspândire a unor idei care prezintă și susțin o teorie, o
concepție, un partid politic etc., cu scopul de a convinge și de a
câștiga adepți. – Din fr. propagande.
Sursa: DEX '98 (1998)| Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink
PROPAGÁNDĂ ~e f.
Răspândire în mase a unor idei, concepții sau cunoștințe (cu un
anumit scop politic). [G.-D. propagandei]
/<fr. propagande
Sursa: NODEX (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
PROPAGÁNDĂ s.f.
Răspândire a unor idei care prezintă și susțin o teorie, o
concepție, un partid politic cu scopul de a convinge și de a
câștiga adepți. [Cf. fr. propagande,
rus. propaganda, lat. propaganda].
Sursa: DN (1986) |
Adăugată de LauraGellner
| Semnalează o greșeală | Permalink
PROPAGÁNDĂ s. f.
activitate de răspândire a unor idei care prezintă și susțin o
teorie, o concepție, un partid politic. (< fr. propagande)
Sursa: MDN (2000) |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
propagándă s. f., g.-d. art. propagándei; pl. propagánde
Sursa: Ortografic (2002) |
Adăugată de siveco
| Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare
specializate
Aceste
definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
PROPAGANDĂ AVIATICĂ ansamblu de acțiuni menite să crească
popularitatea activității aeronautice în rândul maselor.
Sursa: GTA |
Adăugată de raduborza
| Semnalează o greșeală | Permalink
SURSA: http://dexonline.ro/
| 
