Tag Archives: crimele rusesti in basarabia
sursa: http://www.rumaniamilitary.ro/tag/crimele-rusesti-in-basarabia
Sfatul Tarii
Deoarece sarbatoarea celor 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu tara
se apropie cu pasi repezi, este important sa ne re-amintim sacrificiul
facut de generatii de romani patrioti, atat inainte de 1918 cat si dupa
nelegiuirea din 1940 si sa intelegem dramele prin care au trecut acesti
romani basarabeni precum si cei de dincolo de Nistru, care nu au reusit
sa revina la Patria Mama, din cauza intereselor marilor puteri dar si
din lipsa de interes a celor care au reprezentat Romania la Conferinta
de Pace de la Paris la sfarsitul Primului Razboi Mondial.
As dori sa mentionez cateva elemente de natura istorica, elemente pe
care majoritatea romanilor nu le cunosc (multe dintre ele apartin
domnului Viorel Dolha sau sunt si din alte surse). Acest articol este o
varianta actualizata a celui publicat in 2010 pe blogul ASR Principelui
Radu si intitulat “Spre aducere aminte”.
Ceea ce ar trebui retinut, este ca deportarile din Basarabia si
Transnistria (deoarece romanii erau numerosi si dincolo de Nistru) au
inceput cu aproape doua secole inainte de 1940, numindu-se atunci
colonizari, sub pretextul civilizarii unor teritorii asiatice ale
Rusiei, a Crimeei si a spatiului Nistru-Nipru. Rusia a ajuns, pe etape in 1772 la Bug, in 1792 la Nistru si in 1812 la Prut,
aceasta din urma datorandu-se tradarii lui Dimitrie Moruzzi (pedepsit
de turci in acelasi an, prin decapitare – ma intreb daca ar fi primit
pedeapsa cuvenita in cazul in care ar fi fost judecat de romani).
Fragmentarea populatiei romanesti
Populatie romaneasca in Bugo-Nistria – sfarsitul sec XIX
Referitor la impartirea provinciilor romanesti si trecerea lor sub control rusesc, apare in 1810 proiectul „Prozorovski”, impartind teritoriile locuite de romani in 4 regiuni (Moldova, Basarabia, Muntenia, Oltenia)
care puteau fi mai usor „eliberate” de sub turci si transformate in
gubernii. Scopul declarat era transformarea lor prin rusificare, in
state slave de legatura cu teritoriile otomane locuite de slavii
balcanici.
Tot pe ratiunea slavizarii Balcanilor a fost impiedicat in ultimul moment de catre Rusia demersul unirii Bulgariei cu Romania, in 1887, prin recunoasterea lui Carol I ca rege al Bulgariei,
asa cum arata istoricul militar Alex Mihai Stoenescu, in cartea sa
„IstoriaLoviturilorDeStatDinRomania” vol.2. Sa ne imaginam ce ar fi
insemnat pentru regiune refacerea imperiului vlaho-bulgar al
Asanestilor!
Imperiul vlaho-bulgar al Asanestilor
Planul “Prozorovski” a fost continuat in toata perioada 1848-1918.
Chiar si dupa realizarea unirii Moldovei (ce a mai ramas din ea dupa ce
Bucovina a fost ocupata de austro-ungari, iar estul ei de catre rusi) cu
Tara Romaneasca la 1859, Imperiul Tarist a incercat necontenit sa
desfaca aceasta unire, creand diversiuni si amplificand nemultumirile
populatiei si tensiunile in anumite zone ale Romaniei proaspat formate. Rusia
a sprijinit cateva incercari de lovitura de stat, bazandu-se pe
nemultumirea moldovenilor pentru mutarea capitalei la Bucuresti in locul
Iasiului. Rascoala de la 1888 a fost un exemplu de
ceea ce pot face serviciile de informatii tariste iar totul a culminat
cu cea de la 1907. Chiar si analiza celor 4 atentate
impotriva lui Ion C. Bratianu arata implicarea Rusiei, frustrata de
politica abila a acestuia si de faptul ca in cateva randuri planurile
Imperiului Tarist au fost demascate de catre Bratianu in fata celorlalte
puteri ale vremii, Rusia trebuind sa dea explicatii.
Moldova lui Stefan cel Mare 1483 (fara Pocutia)
Anterior acestei situatii, Nistrul ca frontiera între Moldova si
Rusia a fost recunoscut înca de Petru cel Mare prin Tratatul încheiat cu
Dimitrie Cantemir la 1711, insa apoi intregul teritoriu a trecut sub
suzeranitate otomana.
Moldova intreaga
Desi primele mentiuni de depopulari ale Moldovei pentru colonizari in
Rusia apar la 1739 (aproximativ 100.000 de persoane), scenariul
respectat de Rusia si apoi de Uniunea Sovietica a fost conceput in
timpul Tarinei Ecaterina a II-a. El presupunea o “transplantare a
populaţiei amânduror Principatelor” (la 1792 se raporta că au fost
aşezaţi între Nistru şi Bug “două treimi din locuitorii Moldovei), iar
teritoriul autonom sa se numeasca “Moldova Noua”, propunerea de domnitor
fiind A.I.Mavrocordat. In jurul anului 1783 au fost asezate si cateva
mii de familii de romani ardeleni dincolo de Bug. Tot la 1792, surse
rusesti mentioneaza ca 80% din populatia din Transnistria erau romani de
origine.
Chiar si temeliile orasului Odessa au fost puse de romani, renumita
fiind suburbia Moldovanca, un sat romanesc dinaintea infiintarii
orasului.
La acest capitol, se poate usor constata ca “ucrainenii” din
regiunile enumerate mai sus (la care se adauga Nordul Maramuresului,
Sudul Galitiei si Pocutia) au un procent insemnat de “sange” romanesc
(evident, au fost colonizate si alte populatii, totul urmat de etnocid
si apoi de genocidul bolsevic, care au schimbat semnificativ raportul
etnic).
Ar trebui mentionate si cateva momente cheie din perioada pregatirii
Unirii Basarabiei cu Romania, 1917-1918 (citatele sunt pentru
materialele ce nu-mi apartin):
• „La 17 decembrie 1917 s-a organizat un congres al românilor
transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la
Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie
hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul
tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu
predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în
biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate,
moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt
reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete,
împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca
Transnistria să fie alipită Basarabiei. Şi cum nu ştiau dacă Basarabia
va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat
atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din
copacul nostru va rămâne buturuga”. Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere ,,Slavă Moldovei slobode”.”
• „Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui
noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8
,,Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii
de peste Nistru să deţină 10 mandate. S-a mai cerut Ucrainei să
recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi
drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul
mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor
români de vârstă şcolară.50 La acest congres ţăranul transnistrean Toma
Jalbă a întrebat ,,şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului,
cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”.”
• „În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga
Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere
drepturi egale pentru compatrioţii lui. Se preconiza un congres general
al românilor din Ucraina în iunie 1918 dar abia în decembrie 1919 la o
Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21
martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi
ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.”
Romanii de dincolo de Nistru la inceputul sec XX
Aceste elemente ar trebui sa figureze, dupa o cercetare atenta, in
cartile noastre de istorie, pentru ca majoritatea romanilor si a
celorlalte natiuni inca le ignora …
Ca mentiune, in 1920, la negocierile de la Paris, Romania a neglijat
Transnistria, desi romanii de acolo cerusera unirea cu Tara. Totusi,
intr-o discurs tinut la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu a tinut
sa precizeze ca “600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera
estică”. Din aprilie 1920 încep revolte ţărăneşti. Răsculaţii conduşi de
Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi
Ananev (raion despre care Marea enciclopedie rusă spunea că “moldovenii
sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922, sub conducerea lui
Chirsula, revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au
făcut deportări în masă.
Insusi Karl Marx declarase ca in Basarabia traiau majoritar romani.
El afirmase in manuscrisele sale si urmatoarele randuri despre romani:
„Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo –
Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau
valahi”.
„A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi
exclus din funcţiuni publice. Servilitatea faţă de interesele Rusiei era
un titlul de promovare…”.
Principatele Moldovei şi Ţării Româneşti „s-au veştejit la umbra protecţiei ruse”.
„Ţăranul român nutreşte pentru ‘muscal’ (moscovit) numai ură”. (Karl Marx)
“Sunt doar câteva dintre cele mai tari afirmaţii scrise de către Karl
Marx, părintele comunismului, în manuscrisele sale, publicate cu mare
dificultate în România la 1964 şi, mai apoi, ignorate, din motive
politice, până în ’89. Motivul era că nu dădea bine ca autorul
Manifestului comunist să aibă păreri critice despre Rusia, indiferent în
ce formă se prezenta ea, şi nu trebuia să se accepte public ideea că
însuşi Karl Marx considera pe cei care trăiau în Basarabia ţaristă
drept… români şi vorbitori de limbă română. “
…
Trebuie remarcat si faptul ca la 12 octombrie 1924 se crează
Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească, la est de Nistru,
în cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, cu „o suprafaţă, la 1934, de
8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români,
noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut,
Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol.
A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia” (Viorel
Dolha). Limba oficiala a fost romana si mai apoi tranformata in
„moldoveneasca”.
Harta etnica RASSM 1926
Romania si Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească in 1924
In perioada interbelica, in Transnistria, crimele si deportarile au
fost o prevestire a ceea ce urma sa se intample si la vest de Nistru,
incepand cu 1940. Cazul Winnytsa, in Ucraina de azi, la care a lucrat si un roman, Florin Matrescu, este cutremurator: intre 1921-1938
au fost ucisi ucraineni nationalisti, romani, polonezi, rusi: “În
1921-1922, au fost ucişi peste 10.000 ofiţeri, soldaţi şi politicieni
ucraineni, participanţi la mişcarea de eliberare a ţării lor; ulterior,
circa 8000 de membri ai mişcării “Uniunea pentru eliberarea Ucrainei”;
apoi, între 1930-1933, circa 20.000 de ţărani care s-au opus
colectivizării; în 1935, o dată cu asasinarea lui Kirov la Moscova, au
fost îngropate aici circa 20.000 de persoane; în anii 1937-1938, poliţia
secretă a aruncat în acest cimitir circa 15.000 de ucraineni; iar în
ultima etapă, cea din timpul foametei provocate, la Winnitza au fost
înhumate circa 150.000 de persoane [29]. Aceeaşi lucrare ne
încredinţează că din această cifră de 205.000 persoane, 60% erau ţărani,
restul fiind muncitori şi intelectuali; moartea s-a provocat prin
împuşcarea în ceafă cu două sau trei gloanţe, metoda preferată a
poliţiei politice sovietice, iar vârsta victimelor era în majoritate de
20-40 ani”.
Transnistria sub administratie romaneasca 1941-1944
Din acest punct de vedere, Ucraina ar trebui sa aleaga de care parte
se situeaza: fie este mostenitoarea unei parti a imperiul sovietic si ca
urmare trebuie sa raspunda solidar pentru anexarile de teritorii si
masacrele savarsite de bolsevici, fie se dezice de gigantul rosu si
adopta o atitudine de victima, alaturi de romani, polonezi, baltici,
tatari si alte natii, participand insa la o negociere deschisa a
statutului teritoriilor anexate, de reparatie istorica vis-a-vis de
celelalte tari victime.
Dupa caderea Uniunii Sovietice, o semnificatie aparte o are Declaratia Senatului american din 28 iunie 1991:
“On June 28, 1991, the US Senate voted a resolution sponsored
by Senators Jesse Helmes (R-NC) and Larry Pressler (R-SD), members of
the US Senate Committee on Foreign Relations, which recommended the US
Government to:
1. support the right to self-determination of the people of
Moldova and Northern Bukovina, occupied by the Soviets, and to draft a
decision to this end;
2. support the future efforts of the Government of Moldova to
negotiate, if it desires so, a peaceful reunification of Moldova and
northern Bukovina with Romania, as established in the Treaty of Paris
(1920), respecting the existing norms of international low and principle
1 of the Helsinki Act”.
In the clauses of this Senate resolution it has been stated
among other things that “(…) The armed forces of the Soviet Union
invaded the Kingdom of Romania and occupied Eastern Moldova, Norther
Bukovina and Hertsa Region. (…) The annexation was prepared beforehand
in a Secret Agreement to a Non-Aggression Treaty signed by the
Governments of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939.
(…) Between 1940 and 1953 hundreds of thousand of Romanian from Moldova
and Northern Bukovina were deported by the USSR to Central Asia and
Siberia (…)”
http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_occupation_of_Bessarabia_and_Northern_Bukovina
Ma intreb de ce nimeni n-a facut mai nimic pentru a profita de aceasta „usa deschisa”?
Impartirea Moldovei: Evul Mediu pana in prezent
Harta Buceag 1930
In ceea ce priveste deportarile si masacrele dintre 1940-1960, cel mai reprezentativ caz este cel de la Fantana Alba
si cred, cu parere de rau pentru Ucraina, ca acolo ar trebui construit
monumentul patimilor romanesti, potrivit initiativei expuse mai jos,
care rezuma si pierderile umane din Basarabia si N. Bucovinei – estimare
premergatoare comisiei infiintate de domnul presedinte Ghimpu:
http://memorialromanesc.org/
PATIMILE BASARABENILOR
A. PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPATIA SOVIETICA
I. PRIMA OCUPATIE SOVIETICA 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941
In mai putin de un an, peste 300.000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentand 12.23% din populatia Basarabiei interbelice.
1. Arestari: – 48.000 persoane:
· Oameni politici care militasera pentru Unire, invinuiti de tradare, dintre care:
· 5 fosti deputati din Sfatul Tarii (Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli)
· 1 fost senator
· Functionari civili si militari – transferati la Tiraspol pentru siguranta
· 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei –
2. Deportari – aproape 300.000 (in Nordul inghetat)
· 135.000 persoane pana in Septembrie 1940
· 19.200 persoane intre Octombrie-Noiembrie 1940
· 27.000 persoane in Decembrie 1940
· 100.000 persoane incepand cu 13-14 Iunie 1941
3. Ucisi – 30.000 prin impuscare sau tortura
· Orchestra Simfonica a Basarabiei este ridicata pe 3 Iulie 1940 din
gara Chisinau la intoarcerea din turneu, dusa langa Orhei si impuscata
in Valea Morii.
· 1.000 persoane (copii, femei, adulti) – langa Odesa impuscate prin
peretii de lemn ai unui tren de marfa cu 22 vagoane care-I transporta in
Siberia.
· 450 persoane – gasite (multe mutilate) in gropile de la Consulatul
Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chisinau.
Printre ei studenti, elevi, preoti, ceferisti.
· 87 persoane –Sediul NKVD, Chisinau (15 cu mainile legate in groapa comuna)
· 19 persoane – gasite la Sediul NKVD-Cetatea Alba
· 6 persoane – Sediul NKVD, Ismail (5 barbati si o femeie cu mainile legate)
4. TOTAL pierderi umane in prima ocupatie sovietica
· Deportari: 300.000
· Ucisi: 30.000
· TOTAL: 330.000
Deportati
II. A DOUA OCUPATIE SOVIETICA – 23 August 1944
1. Deportari
· 250.000 persoane intre 1944-1948
· 11.324 familii 6 Iulie 1949
· 300.000 persoane intre 1954 – 1964 (in Rusia si Kazahstan)
2. Morti prin infometare provocata de Stalin
· 300.000 persoane
3. TOTAL pierderi umane in a doua ocupatie sovietica
· Deportati: 875.000
· Morti: 300.000
· TOTAL: 1.175.000
Cadavrul unei victime deshumata de autoritatile romane, in vara lui 1942, in ograda fostului sediu al NKVD-ului local
III. TOTAL PIERDERI UMANE IN CELE DOUA OCUPATII SOVIETICE
· 330.00 – Prima ocupatie sovietica
· 1.175.000 – A doua ocupatie sovietica
· 1.505.000 – TOTAL PIERDERI ROMANESTI
B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA
Judetele Hotin (Nord), Ismail si Cetatea Alba (Sud) sunt incorporate Ucrainei la 2 August 1940.
Copii in gulagul sovietic
C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMANE IN BASARABIA DUPA CAPITULARE
1. Deportari
· 180.000 soldati si ofiteri (doar cateva mii s-au intors)
2. Executati prin impuscare in lagar (Katin romanesc)
· 50.000 soldati si ofiteri (schelete descoperite in mlastinile de la Balti).
Dezarmarea Armatei Romane, iunie 1940
PATIMILE BUCOVINENILOR
In 1940, Romania a fost fortata sa cedeze catre Uniunea Sovietica un
teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, in urma ultimatumului
primit in luna iunie a aceluiasi an.
Imediat ce administratia si armata romana au fost evacuate, trupele din Armata Rosie si NKVD au ocupat teritoriul.
Listele Deportarilor
NKVD-ul a intocmit primele liste ale „tradatorilor de tara”, cei cu
rude in Romania sau banuiti ca vor sa fuga in Romania, care au fost
deportati la munca fortata:
· 7 Decembrie 1940 – 1.294 persoane
· 1 Ianuarie 1941 – 1.085 persoane
Reprimarea Incercarilor de Refugiere
19 Noiembrie 1940
105 persoane (40 familii) au incercat sa treaca in Romania – din Suceveni
· Ucisi: 3
· Raniti: 2 raniti (capturati)
· Refugiati in Romania: 100 (5 raniti)
· Deportari: toate rudele celor 105 persoane
6 Februarie 1941
500 persoane au incercat sa treaca in Romania – din Mahala, Cotul-Ostritei, Buda, Sirauti, Horecea-Urbana, Ostrita
· Ucisi: cca. 400 ( N. Merticar, N. Nica, N. Isac – organizatori)
· Arestati: 44
· Condamnati la moarte: 12
· Condamnati la 10 ani munca silnica: 32
· Refugiati in Romania: 57
· Deportari in Siberia: toate rudele celor 500 persoane
Masacrul de la Fantana Alba – 1 Aprilie 1941
· 2.000- 3.000 persoane din Patrautii de Sus, Patrautii de Jos,
Cupca, Corcesti, Suceveni in coloana pasnica purtand in fata un steag
alb si insemne religioase s-au indreptat spre granita cu Romania.
· In poiana Varnita, la 3 km de granita, au fost mitraliati de sovieticii ascunsi in padure.
· Supravietuitorii au fost urmariti de cavalerie si spintecati cu sabiile.
· Ranitii au fost legati de cozile cailor si tarati in in 5 gropi
comune sapate dinainte unde au fost ingropati de vii: batrani, femei,
copii, sugari.
· Altii au fost arestati de NKVD-ul din Hliboca (Adancata), torturati
si aruncati de vii intr-o groapa comuna din cimitirul evreesc peste
care s-a turnat var nestins.
12-13 Iunie 1941
Peste 13.000 de romani au fost deportati in Siberia si Kazahstan
Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:
• Între iunie 1940 şi iunie 1941, 300.000 de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 57.000 au murit;
• Între martie 1944 şi mai 1945, 390.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 51.000 au murit;
• Între mai 1945 şi
decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost
deportaţi, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag şi pe drum).
În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de
persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile
anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost
ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau
18.600 pe lună, ceeace înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau
un convoi de camioane pe zi.
Potrivit cercetărilor
istoricului american Charles King, diferenţa dintre populaţia
teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc) şi 1959
(sovietic), ţinând cont de cei 280.000 de evrei deportaţi şi ucişi în
perioada iulie 1941-martie 1944 şi de intensa colonizare sovietică după
august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin
colonizare, dar, simultan, că populaţia băşinaşă
românească/moldovenească s-a menţinut la faţa locului în proporţie de
59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără Transnistria) faţă de
proporţia de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o medie
de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane.
Mulţi locuitori români, ruşi albi sau refugiaţi anticomunişti din
Basarabia care nu au reuşit să fugă în România când URSS a preluat
controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturate de către forţele
NKVD sovietice; un procent ridicat din aceştia au fost împuşcaţi sau
deportaţi.
Harta etnica a Basarabiei in 1930
Harta etnica a R.Moldova-2004
Autorităţile sovietice au vizat mai multe grupuri socio-economice,
datorită situaţiei lor economice, politice, sau datorită legăturilor cu
fostul regim românesc. Ei au fost deportaţi în Siberia şi în nordul RSS
Kazahă; unii dintre aceştia au fost închişi sau executaţi. În
conformitate cu Raportul Tismăneanu, în 1940-1941 pe timp de pace,
86.604 persoane au fost arestater şi deportate, în timp ce istoricii
ruşi au prezentat un număr estimativ de 90.000 pentru aceeaşi perioadă.
NKVD s-a concentrat asupra grupărilor socotite anti-sovietice, dintre
care majoritatea au fost cele mai active între 1944 şi 1952.
O campanie de eradicare a aşa-zişilor chiaburi a fost orientată
contre familiilor ţăranilor proprietari din Moldova, care au fost
deportaţi în Siberia şi Kazahstan. De
exemplu, în două zile, 6 iulie şi 7 iulie 1949, 11.342 de familii din
Republica Moldova au fost deportate prin ordin al ministrului de stat şi
de securitate I. L. Mordoveţ în conformitate cu un plan numit
„Operatiunea Sud”.
Alte campanii de deportare au fost îndreptate către: etnicii germani
(al căror număr a scăzut de la peste 140.000 în 1938 la 4.000 în 1959,
datorită migraţiei voluntare din timpul războiului şi prin relocări
forţate în calitate de colaboratori după război) şi către minorităţilor
religioase (700 de familii, mai ales Martorii lui Iehova au fost
deportaţi în Siberia, în aprilie 1951 în cadrul planului numit
„Operaţiunea Nord”.
In concluzie, cumuland
cifrele deportarilor, executiilor si colonizarilor, au avut de suferit
in jur de 3 milioane de persoane sau chiar mai mult, iar din punctul meu
de vedere, toate aceste etape ar trebui sa se gaseasca intr-un raport
complet al etnocidului si genocidului indreptat impotriva romanilor din
est…
Ma intreb cine isi va asuma aceasta recunoastere istorica a ceea ce
s-a intamplat in ultimii 300 de ani, in afara de istoricii de profesie.
Gestul domnului presedinte Ghimpu este un bun inceput, dar este si un
mare risc, mai ales daca Romania nu va sustine acest demers. Minimul a
ceea ce ar putea sa faca Romania, ar fi sa re-instituie zi de doliu national, ziua pierderii Basarabiei si nordului Bucovinei – 28 iunie, pentru a fi solidara cu gestul Republicii Moldova… tot asa cum ziua Uniri Basarabiei cu Tara, 27 martie (9 aprilie pe stil nou), sa fie proclamata sarbatoare nationala.
Sper ca odata cineva acolo sus sa se intoarca cu fata spre noi si sa
ni se faca “un minim de dreptate” fara a-i obliga pe altii sa treaca
prin ce au trecut inaintasii nostri!
Actul Unirii Basarabiei cu Romania
Romania dodoloata
Marius Zgureanu
alta sursa:http://www.ziaristionline.ro/2011/04/05/fantana-alba-crimele-abominabile-rusesti-impotriva-romanilor-comemorare-la-putna/
Fantana Alba – Crimele abominabile ruseşti împotriva românilor. Comemorare la Putna
3.000 de suflete româneşti trimise mai devreme la ceruri de NKVD-ul sovietic
Scris de Mădălin Necşuţu
La 70 de ani distanţă, Putna a devenit loc de veci spiritual
De multe ori oamenii politici sau diplomaţii preferă să atribuie
cuvintele „pragmatism“ sau „încredere“ relaţiei dintre România şi
actuala Federaţie Rusă, moştenitoarea unei părţi importante a
teritoriului fostei Uniuni Sovietice, dar mai ales a povarei morale pe
care Moscova o poartă pe umeri faţă de nedreptăţile şi crimele comise cu
o cruzime fără margini asupra populaţiei civile de către Armata Roşie
şi NKVD în teritoriile ocupate, ambele conduse cu mână forte de fostul
lider bolşevic Iosif Stalin. Poate aceste cuvinte ar trebui înlocuite cu
„respect“ şi mai ales „scuze“ faţă de atrocităţile şi genocidul comis
de trupele sovietice asupra românilor din teritoriile care au fost
smulse ţării în urma raptului teritorial din 1940, când Basarabia şi
Bucovina de Nord au fost cedate vecinului de Răsărit. Dacă anul trecut,
Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a Parlamentului rus – n.r.)
recunoştea şi condamna masacrarea polonezilor în pădurea de la Katyn în
Al Doilea Război Mondial, lipsa unei reacţii ferme din partea
Bucureştilor într-o chestiune similară şi tăcerea Moscovei pe această
temă conduce în continuare la menţinerea unei stări de angoasă între
cele două capitale. Denumit şi „Katyn-ul românesc“, genocidul de la
Fântana Albă reprezintă un episod negru din istoria României, atunci
când nu mai puţin de 3.000 de români bucovineni au fost masacraţi cu
sânge rece de trupele sovietice. Dacă la Katyn a fost vorba de execuţia a
peste 20.000 de ofiţeri polonezi, aici avem de-a face cu un masacru
premeditat a unor oameni neînarmaţi care nu voiau decât să nu mai
trăiască sub ocupaţie străină, fără a opune vreo rezistenţă armată.
Troiţă comemorativă
La 70 de ani de la acest tragic moment, Departamentul pentru Românii
de Pretutindeni (DRP) a ţinut să marcheze, vinerea trecută (1 aprilie),
acest eveniment printr-o ceremonie de sfinţire a troiţei închinate
memoriei victimelor masacrului de la Fântâna Albă în incinta mănăstirii
Putna, un simbol spiritual al luptei românilor pentru păstrarea
identităţii naţionale în această parte a ţării. Slujba a fost oficiată
de un sobor de preoţi condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen,
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. „Este un moment trist, ziua de 1
aprilie trebuie să ne trimită pe toţi românii, oriunde ne-am afla, cu
gândul la acei români curajoşi care în urmă cu 70 de ani n-au vrut nimic
mai mult sau mai puţin decât să îşi poată regăsi normalitatea revenind
acasă. În urmă cu trei ore am fost la Fântâna Albă şi vreau să vă
mărturisesc cu toată sinceritatea că, păşind în acea pădure, te cuprinde
un gând de spaimă şi de durere pentru că în urmă cu 70 de ani 3.000 de
suflete, doar pentru că voiau să revină în ţară, au plătit această
jertfă pentru demnitatea neamului românesc. Cred că este de datoria
noastră să vorbim despre aceste lucruri pentru că s-a discutat foarte
puţin şi se cunosc foarte puţine despre masacrul de la Fântana Albă şi
mă bucur enorm că astăzi reuşim aici, în capitala spirituală a
românităţii, să sfinţim această troiţă în memoria acestor români care
şi-au dat viaţa pentru identitatea noastră. Mă bucur că aici la
Mănăstirea Putna, unde românii fără să aibă nicio vină, atât cei din
Bucovina, cât şi cei din Basarabia, sunt amintiţi pentru că avem sute de
mii de suflete care trebuie pomenite mai des. E obligaţia noastră, este
de datoria noastră şi mulţumită părintelui stareţ de la Putna cei care
vor veni aici îşi vor putea aminti despre aceşti români. Dumnezeu să-i
odihnească“, a declarat secretarul de stat al DRP, Eugen Tomac, prezent
la acest eveniment. Deputatul Tudor Panţâru a declarat la rândul său că
acest episod este unul dintre multele comise de trupele sovietice în
scopul „diluării identităţii româneşti“. „În 1940, românii constituiau
80% din populaţia Bucovinei, astăzi abia mai sunt 20%. Românii au fost
supuşi unei adevărate exterminări fizice. Mai mult, în Basarabia s-a
reuşit crearea aşa-zisului „popor moldovenesc“, diferit de cel românesc.
Astfel de evenimente tragice nu pot fi date uitări. Un popor care uită
astfel de evenimente tragice îşi riscă viitorul şi identitatea
naţională“, a precizat şi deputatul Tudor Panţâru.
Ierusalimul neamului românesc
Locul amplasării troiţei care comemorează victimele de la Fântâna
Albă nu a fost ales la întâmplare. Dacă despre mănăstirea Putna, poetul
naţional Mihai Eminescu afirma că este „Ierusalimul neamului românesc“,
această mănăstire a devenit pe parcursul celor circa cinci secole şi
jumătate de existenţă un simbol al luptei spirituale pentru păstrarea
fiinţei naţionale, jucând rolul atât de centru spiritual, cât şi de
strajă sau loc de refugiu în vremuri încercate. Cu această afirmaţie
este de acord şi părintele stareţ al mănăstirii Putna, arhimandritul
Melchidesec Velnic. „Fiecare neam îşi are locul de întâlnire cu moşii şi
strămoşii. Având în vedere că aici îşi doarme somnul Ştefan cel Mare,
care a domnit până la adânci bătrâneţe şi care şi-a iubit neamul, ţara
şi credinţa strămoşească, dar şi alţi domnitori, Putna este un simbol
românesc şi sunt întru totul de acord cu această expresie“, a declarat
pentru „Curentul“ părintele stareţ al mănăstirii Putna. Dânsul ne-a mai
explicat că „dragostea de neam şi de patrie“ a fost liantul dintre cele
două comunităţi de români care vin la Putna, dar care trăiesc separat pe
o parte şi pe alta a graniţei cu Ucraina.
„Românii bucovineni trebuie să-şi poarte crucea“
Stareţul ne-a mai spus că românii de pe cele două părţi ale graniţei
trebuiesc să convieţuiască şi să îşi „poarte împreună crucea“. Părintele
ne-a mai explicat că mănăstirea Putna este într-un permanent contact cu
aşezămintele bisericeşti din Bucovina de Nord de la Cernăuca, Toporăuţi
sau Crasna, locuri unde victimele deportărilor staliniste din Siberia
şi Kazahstan sunt cinstite mereu.
Crimele abominabile ruseşti împotriva românilor
Pe lângă deportările românilor în Siberia, la
începutul anului 1941, după ce trupele sovietice au pus stăpânire pe
Basarabia şi Bucovina de Nord, NKVD-ul a lansat zvonuri potrivit cărora
sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România pentru a atrage în
cursă românii care doreau să treacă graniţa din teritoriile ocupate.
Astfel, în data de 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe
sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca,
Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase
(icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de
peste 3.000 de persoane şi s-a îndreptat spre noua graniţă
sovieto-română în speranţa că aşa vor putea să ducă până la capăt
acţiunea lor. Însă nu a fost să fie aşa. În poiana Varniţa, la circa
trei kilometri de graniţa română, grănicerii sovietici i-ar fi somat să
se oprească. După ce coloana ar fi ignorat somaţia, sovieticii au tras
în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost
urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. La finalul măcelului,
răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi
comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă
încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi.
Supravieţuitorii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi,
după torturi de neimaginat, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel
orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi
s-a stins var, fără ca Rusia să recunoască aceste crime împotriva
umanităţii.
Curentul
Mai multe fotografii la Madalin Necsutu Blog:
Manastirea Putna – cu ocazia ridicarii troitei in memoria victimelor de
la Fantana Alba, acolo unde trupele sovietice au macelarit 3.000 de
romani
- See more at:
http://www.ziaristionline.ro/2011/04/05/fantana-alba-crimele-abominabile-rusesti-impotriva-romanilor-comemorare-la-putna/#sthash.W70TWbFF.dpuf
|