Referendumul mizeriei (sau: somnul Naţiunii naşte monştri)
În
copilărie, aveam serioase probleme cu titlul romanului lui Victor Hugo,
Mizerabilii. Prea obişnuit cu înţelesul… moral al cuvântului (atunci,
ca şi acum, “mizerabil” însemna, pentru mulţi, pur şi simplu ticălos),
nu reuşeam nicidecum să-l leg de situaţiile şi, mai ales, personajele
din roman. Un Jean Valjean sau un Gavroche mi se păreau opusul a ceea ce
numele romanului sugera şi, neştiind destulă franceză ca să-mi dau
seama de adevărata motivaţie a acestuia, ţin minte că am întors-o, în
capul meu prea fraged, ca la Ploieşti, concluzionând cumva că titlul se
referă la ceilalţi, la bogaţii regimului (şi regimul bogaţilor), ca şi
la slugile lor poliţieneşti.
Am început, apoi, franceza foarte devreme (într-a doua), aşa că,
fireşte, conflictul ‘semantic’ din mintea mea avea să-şi găsească
rezolvarea în doar câţiva ani de la iniţierea lui. Mizerabil, în limba
lui Hugo, înseamnă, în primul rând, demn de milă sau pur şi simplu
(foarte) sărac. Cât despre înţelesul care a fost preluat la noi… aş
putea încerca un pic de sociolingvistică: neologismele de origine
franceză au fost aduse în România de o clasă socială foarte puţin
dispusă (fireşte, cu excepţii notabile, de spirit autentic progresist,
paşoptist) să vadă ‘mizerabilitatea’ săracilor fără un dispreţ suveran.
Iată de ce, pentru români, şi astăzi, mizerabil e mai degrabă individul
înecat în mizerie etică, decât omul sugrumat de cea materială.
De ce toate aceste ‘poveşti’, la începutul unui text despre
realitatea românească a anului 2012? Simplu, fiindcă ne găsim în faţa
unei situaţii în care, afirm eu, mizerabilii de politicieni exploatează
în scop personal mizeria, în primul rând materială (dar şi de needucare,
neinformare etc.) a unor cetăţeni, într-una din cele mai de necrezut
pervertiri ale democraţiei din câte mi-a fost dat să văd.
Iar situaţia despre care vreau (iar) să vă vorbesc, chiar dacă –
‘geografic’ vorbind – pare a fi locală, e cum nu se poate mai
caracteristică pentru starea în care a ajuns azi toată România (sau dacă
vreţi, România în esenţa devenirii sale actuale).
Urmează, aşadar, un text lung şi care, mai ales în porţiunile al
căror conţinut vă e deja cunoscut, s-ar putea să vă plictisească – caz
în care vă rog să vă orientaţi după subtitluri, şi să citiţi doar ce e
nou şi/ sau interesant pentru dumneavoastră.
Faptele (în aparenţă) “nude”
Odată cu alegerile parlamentare, în 35 de localităţi din Alba se va
desfăşura un referendum cu întrebarea: “Sunteţi de acord cu repornirea
mineritului în Munţii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montana?”.
Nimic mai democratic decât un plebiscit, îşi vor spune mulţi – şi
acesta, fiţi siguri, e şlagărul pe care toţi conducătorii, PR-iştii şi
lobby-iştii Gold Corporation vi-l vor susura… ce vorbesc? vi-l vor urla
la ureche în lunile, poate chiar anii care urmează.
Toate partidele, aceeaşi mizerie
Am scris deja kilometri de argumentaţie privitor la această idee-slogan,
aşa încât mă voi mărgini să subliniez excepţionala stare de pace şi
colaborare între toate forţele politice, altfel aflate în plină
competiţie electorală, când a fost vorba ca ‘prin’ Consiliul Judeţean
Alba să treacă hotărârea privitoare la referendum. A existat doar o mică
dispută dacă să fie pomenit sau nu numele Roşiei, şi iată de ce: fără
denominarea acestei localităţi, întrebarea ar fi fost interpretată de
către cei chestionaţi cam în termenii următori: vreţi mai multe locuri
de muncă pentru moţi? – iar răspunsul DA, fireşte, cvasi-unanim. În
schimb, spunerea pe şleau a numelui localităţii, chiar dacă poate
provoca neajunsuri, e necesară pentru Gold. Pe de o parte lumea îşi
(mai) aduce aminte de cianură şi alte probleme, deja de interes foarte
larg, ale preconizatei exploatări, ceea ce poate duce la înmulţirea
NU-urilor (nu una semnificativă – propaganda goldistă despre caracterul
ne-otrăvitor al cianurii şi metalelor grele, despre siguranţa absolută a
barajului de anrocamente, non-permeabilitatea totală a solului pe
fundul lacului de decantare etc. etc. a lucrat enorm în regiune). De
asemenea, devine un picprea vizibilă acţiunea de lobby pe bani publici
pe care şi-au asumat-o consilierii judeţeni. Cum, însă, plătitorul
decide (chiar şi atunci când plăteşte nu cheltuielile propriu-zise
pentru referendum, ci comisioanele ‘discrete’ pentru politicieni), s-a
ajuns la întrebarea dublă – o încălcare a legalităţii privind
consultările publice – pe care o ştiţi deja.
O riguroasă selecţie a locaţiilor
Un prim lucru care “m-a lăsat mască” până şi pe mine, deşi, credeţi-mă,
sunt obişnuit cu porcăriile tip RMGC (în privinţa comiterii de
ilegalităţi, a coruperii autorităţilor, a dezinformării publice avem
de-a face, într-adevăr, cu un trade-mark imposibil de confundat) a fost
că nu toţi cetăţenii judeţului vor participa la referendum. Spre
exemplu, celor din Alba-Iulia nu li se va cere părerea – lucru suspect
atunci când e vorba despre poluare, calitate a aerului şi apei etc. etc.
Vor fi chestionaţi doar cei de pe Valea Arieşului, şi doar cei din
judeţul pomenit – fiind, nu-i aşa, cunoscut că orice viitură toxică
venită pe Arieş în jos s-ar opri, intimidată, la vederea panoului care
indică graniţa judeţului Cluj.
E vorba, în fapt, de o zonă controlată integral de către RMGC – 1.
prin aleşii locali, obedienţi până la prosternare în faţa Companiei, 2.
prin promisiunea mincinoasă a locurilor de muncă (de ordinul miilor, în
publicitatea pe care aţi avut şi dumneavoastră ocazia s-o vedeţi, dar
sub o mie în scurta perioadă de construcţie şi sub 300, în majoritate
ultra-calificate, în anii de exploatare – în documentele oficiale,
destinate acţionariatului, ale companiei), 3. prin mica presă zonală
(vezi odiosul Ziar de Apuseni), în fine, 4. prin caravane premergătoare
referendumului cu ocazia, intrând în casele oamenilor, reprezentanţii
Gold-ului le-au oferit până şi taloane de consultaţie medicală gratuită,
întărind mitul unei formidabile prosperităţi viitoare.
Referendum ‘mai larg’? Consultare transfrontalieră?
În opinia mea, o acţiune la nivelul întregii ţări trebuie să fi fost –
măcar pentru o vreme – în intenţia Goldului, altfel cu greu s-ar putea
justifica imensele cheltuieli de publicitate, jenantele, dar cu
obstinaţie repetatele clipuri ale lui Bogdan Naumovici, plimbarea de lux
în Noua Zeelandă pe care au făcut-o, sub pretextul documentării,
formatorii de opinie şi leaderii administrativi ai ‘marii’ prese
româneşti etc. etc.
Dar s-a aşteptat, cred eu, momentul în care nişte sondaje de opinie
făcute ‘pe bune’ (şi, pe cât posibil, nu de IRES, care spune clientului
ce şi-ar dori el, în visele cele mai visătoare, să fie) ar fi indicat
şansele unui rezultat pozitiv pentru RMGC – iar acest moment nu a mai
venit niciodată. Campania deşănţată de lobby făcută de însuşi
preşedintele ţării şi dusă până la absurd (Băsescu fotograf angajat la
nunta ţării cu cianura, pozând din elicopter Roşia Poieni şi afirmând că
ne arată poluarea de la Roşia Montana) s-a dovedit, în cele din urmă, o
nenorocire pentru ‘goldişti’, pe de o parte fiindcă a determinat
intrarea chestiunii într-o dezbatere publică prea largă (iar lumea a
început să se informeze, notorietatea problemei devenind uriaşă), pe de
altă parte datorită căderii imense de popularitate, ca să nu mai vorbim
de încredere, a lui Băsescu şi a prietenilor lui.
Fiindcă minciunile pe faţă, isteriile antidemocratice şi
încăpăţânările cvasi-autiste ale acestui personaj au fost şi sunt multe,
dar nici una atât de vizibil-obsesivă ca ‘repornirea mineritului’. Cum
se spune neaoş, româneşte, aici s-au însoţit tusea şi junghiul. Iar
această asociere a provocat o alertă a organismului bolnav. Românii ştiu
astăzi prea mult(e) despre Roşia Montana.
În tot acest timp, opoziţia civică la proiect devenind uriaşă şi
şansele de demarare scăzând vertiginos, Gold-ul a trecut prin ceea ce nu
poate fi numit altfel decât o prăbuşire bursieră, de la o valoare a
acţiunilor de peste 8, acum un an şi jumătate, la învârtirea în jurul
lui 2,5 acum. În condiţiile date, compania nu mai are resursele necesare
pentru a controla, cum a făcut-o o vreme, toată presa şi toţi
politicienii, astfel încât şi-a reconfigurat strategia pentru o acţiune
locală.
În ce priveşte consultarea transfrontalieră – necesară în cazul unui
astfel de megalomanic şi extrem de periculos proiect – ea există, statul
maghiar şi-a exprimat cum nu se poate mai clar opoziţia categorică.
“Sigur, ungurii aşteaptă să ne ia Ardealul, ca să ni-l cianureze ei şi
să fure aurul”, e de obicei explicaţia goldiştilor. Şi trebuie, aici, să
remarc că se continuă o tradiţie istorică, cea a otrăvirii fântânilor
în caz de agresiune străină; iar ca să nu ne fure vecinii de la Vest
aurul, îl vom da pe mai nimic canadian-barbadosienilor.
Chestiuni non-plebiscitare
Ajunşi aici, e necesară o lămurire: într-o ţară ‘normală la cap’,
chestiuni cum e cea a Roşiei Montana nu ar fi niciodată rezolvate prin
consultarea-manipularea referendară a unei părţi a populaţiei sau a
acesteia în ansamblu – şi asta pur şi simplu pentru că doza letală de
cianură, temperatura (27 de grade celsius) la care ea se evaporă,
permeabilitatea metalelor grele în pânza freatică, valoarea ‘netă’ a
patrimoniului istoric-cultural şi natural etc. etc. nu sunt chestiuni
care pot fi decise prin vot. Putem răspunde cu câţi “DA” vrem la
întrebări-momeală de genul “mănânci, calule, ovăz?” şi nu vom schimba
faptul brut, matematic, că în exploatarea preconizată de Gold s-ar
folosi cel puţin 666 miliarde de doze letale de cianură de sodiu, o
cantitate anual estimată de 13 ori mai mare decât tot ce ‘intră’
actualmente în toate exploatările de pe continent.
Un alt lucru non-plebiscitabil, dar pe care politicienii noştri ne-au
obişnuit să-l vedem, totalmente greşit, ca pe un ansamblu de fapte
fluctuante, e legalitatea. Există hotărâri definitive şi irevocabile ale
instanţelor care ar fi trebuit să încheie odată pentru totdeauna
‘epopeea’ Roşiei prin plecarea Gold-ului; dacă asta nu s-a întâmplat, e
fiindcă în România supremaţia, în ce priveşte justiţia, a puterii
judecătoreşti e constant minată de către puterea politică.
O altă grotescă mimare a democraţiei
Nu pot trece mai departe cu argumentaţia fără a pomeni celălalt
referendum de pe 9 decembrie, cel de la Mangalia, dedicat chestiunii
gazelor de şist. Acolo, această confuzie elementară între ce poate şi ce
nu poate fi decis prin vot a produs o întrebare monstruoasă, demnă, zic
eu, să intre în istoria planetară a consultărilor populare drept o
culme a absurdităţii: “Sunteţi de acord cu riscul de afectare a pânzei
freatice şi a turismului pe teritoriul administrativ al municipiului
Mangalia, în urma exploatării gazelor de şist din sudul litoralului?”
Aşa. Acum să-mi spuneţi dumneavoastră, e vorba de a accepta că e
riscant, sau de a asuma, ca cetăţean al Mangaliei, riscul? Mai pe
româneşte: sunt, oare întrebat dacă sunt de părere că e riscant, sau –
plecând de la premisa că este – dacă eu, personal, aş accepta, în
balanţă cu nu-ştiu-ce-beneficii, să trăiesc, odată cu demararea
exploatării, cu acest risc?
Cu alte cuvinte, după un început civic excelent, în care românii din
zonele în chestiune au conştientizat catastrofa şi au protestat public
împotriva Chevron-ului, acum corporaţia a început să facă lobby din
greu, iar politicienii n-au avut nevoie decât de câteva luni pentru a
‘se prosti la cap’, mai ales că USL, iniţial instigatoare (Slavă
Domnului, bine că a făcut-o cineva) la conştientizarea pericolului,
trece printr-o schimbare dramatică de perspectivă de când Ponta şi l-a
luat consilier pe Wesley Clark.
Legalitate / (i)moralitate
Relaţia dintre aceste două dimensiuni e întotdeauna problematică, dar
poate că nicăieri tensiunea nu e mai vizibilă decât în cazul
referendumului ca ‘formă extremă’ a democraţiei. În mod normal, o
societate şi un stat nu pot pedepsi, efectiv, decât ilegalităţile – atât
pentru că morala e mult mai puţin codificat-instituţionalizată, cât şi
fiindcă în liberalismul sănătos tot ceea ce nu e explicit interzis de
lege e permis.
Nu mi-e încă clar cât de legal e plebiscitul din Alba – sunt unele
clarităţi legate de termenul de anunţare (20 sau 30 de zile, după cum ne
luăm după legea referendumului sau, aşa cum ea însăşi spune, după cele
privind alegerile parlamentare), iar întrebarea care le va fi pusă
oamenilor e departe de a fi simplă şi clară – e şi ambiguă (ce fel de
minerit?) şi, mai ales, dublă. Dar ce e cert, e că orice demers de acest
gen, dacă e făcut fără o serioasă şi echilibrată informare a
populaţiei, se transformă într-o monstruozitate etică.
În ‘drept’, consilierii judeţeni din Alba vor putea, probabil, să
afirme că au acţionat corect. În fapt, însă, nu se urmăreşte câtuşi de
puţin consultarea, aflarea opiniei populaţiei; e un referendum nu
interogativ, ci retoric, o simplă acţiune de lobby pe banii
contribuabilului. Cu alte cuvinte, dumneata, cititorule, ca şi mine, de
altfel, vei mai fi dat o dată bani din buzunar ca să ţi se spună cât e
de dorită raderea de pe faţa pământului şi cianurarea munţilor de la
Roşia, şi cât de inevitabilă repetarea ulterioară a procedurii în alte
13 locaţii din Transilvania.
Profitul bursier al companiei
Oarecum parantetic, e bine să precizăm şi că, imediat după vestea
organizării acestui referendum, Gabriel Ressources a câştigat 3,5
milioane de dolari pe bursă în doar două zile. Asta ca să nu credem,
dumneata şi cu mine, că banii pe care îi vom cheltui pentru referendum
se vor duce în neant. E adevărat, din punctul nostru de vedere va fi ca
şi când i-am fi aruncat pe fereastră… dar într-un soi de butterfly
effect bursier, cineva a câştigat serios de pe urma acestei hotărâri.
Consecinţe faptice
La ce rezultat ‘matematic’ să ne aşteptăm, aşadar? Eu zic: la o
participare (datorată şi coincidenţei cu alegerile, dar şi insistenţei
primarilor) în jurul a, probabil un pic peste 50%, deci la un referendum
formal validat, şi la un vot imens, undeva la 80-90 % cu DA.
La ce consecinţe efective, pe termen mai lung, va duce acest rezultat?
Depinde, zic eu, foarte mult de câţi bani va face sau va găsi Gold-ul în
continuare. Dacă fondurile, orientate de data aceasta mai chibzuit,
direct către buzunarele partidelor şi ale politicienilor, vor fi destle,
puteţi fi siguri că vom avea din nou mult de luptat – fiindcă orice
guvern bine ‘uns’ va redeclanşa efortul de realizare a proiectului. Dacă
sumele nu vor fi pe placul ‘aleşilor’, RMGC-ul va fi dus pe mai departe
cu zăhărelul de către politicieni – asta neschimbând faptul că noi,
‘ăştialalţi’, vom trăi în continuare cu un stress enorm.
Consecinţe simbolice
La un nivel mai adânc, însă, eu cred că există, de o bună bucată de vreme, repercusiuni grave.
Mai întâi, există un brain-washing nu doar al moţilor, ci al întregii
populaţii ceva-mai-rurale (nu atât ca locaţie, cât ca înţelegere
incompletă a manipulării) şi împinse, economic şi social vorbind, la
limita subzistenţei. Da, Gold-ul ar putea face cândva, pe mai departe,
ravagii în ce priveşte natura, patrimoniul, economia zonei; dar la
nivelul gândirii oamenilor răul l-a comis deja. Avem sau nu de-a face cu
o crimă discretă, aproape neobservată, în raport cu demnitatea istorică
a acestor comunităţi? Pentru mine, întrebarea nu e deloc retorică –
fiindcă, să răspund la ea, ar însemna să decid dacă mitul şi tradiţia,
pe care toţi o cunoaştem, care afirmă că moţii sunt prin definiţie
oameni excepţionali în sensul moral-bun al cuvântului sunt întemeiate în
realitate, sau pur şi simplu… mit şi tradiţie. O decizie pe care eu,
unul, nu o pot lua – chiar dacă am cunoscut moţi cu adevărat
excepţionali printre opozanţii roşieni ai proiectului, în care eu,
‘orăşeanul’, ‘cultivatul’ şi ‘universitarul’ de mine văd repere morale
greu de imitat.
Dar simbolic vorbind, însuşi mitul şi însăşi tradiţia mai sus
amintite vor fi contrazise vehement de rezultatele de pe 9 decembrie,
când moţii din Alba îşi vor fura în masă propria căciulă, mânaţi la urne
de primari corupţi şi orbiţi de iluzia ieşirii lesnicioase,
non-intreprinzătoare, din sărăcie.
În fine – dacă aţi avut răbdarea îngerească să citiţi până aici –
lucrul cel mai grav e că se pune foarte serios întrebarea: aceasta e
România, până aici am ajuns? Suntem aşa de uşor de dezinformat, păcălit,
manipulat? Ţine de destinul nostru ca popor să fim folosiţi de alţii,
sau e doar un joc pe care ‘şmecherii’ capitalismului îl joacă, la
momentul prielnic, peste tot unde lumea încă nu e obişnuită cu astfel de
farse?
Speranţa mea se îndreaptă, firesc, spre a doua variantă de răspuns.
Cu vreo 15 ani în urmă, la mine acasă, la Cluj, se desfăşura o
monstruozitate numită Caritas, într-o Românie halucinată care nu mai
văzuse astfel de ‘jocuri’ piramidale şi care credea că banii pot apărea
din neant.
Acum (sper eu) aşa ceva n-ar mai fi posibil – nici chiar la noi, în nefericita asta de ţară.
Autor: Cornel Vîlcu
sursa: blog.activewatch.ro
Sursa: http://www.buciumul.ro/?p=4655
„Să ajutăm pe moţii care/
Atât amar au suferit…”
Cu aceste versuri în minte, membrii fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”
s-au îndreptat spre Roşia Montană, o localitate greu încercată în
ultimii 17 ani de dorinţa unei companii “canadiene” de a extrage aurul
din munţii Roşiei Montane, ameninţând o catastrofă ecologică şi
distrugând monumente istorice de o valoare inestimabilă. Posibilitatea
realizării proiectului a dus la un profund conflict mediatic în România
zilelor noastre şi la un adevărat război civil între localnicii din
Roşia Montană.
Acţiunea noastră a avut două planuri: primul, de a ajuta puţinele
familii care nu şi-au vândut casele companiei, alegând să rămână pe o
poziţie de rezistenţă. Al doilea plan, ceva mai uşor de satisfăcut, viza
aprofundarea cunoştiinţelor noastre despre istoria şi problemele
sociale din Roşia Montană, lucru uşor de făcut prin apropierea de
localnici sau vizitarea muzeelor.
Dorinţa noastră de a contribui la bunăstarea Roşiei Montane s-a
concretizat printr-o tabără de muncă la una dintre clădirile delarate ca
fiind monument istoric, unde membrii Fundaţiei noastre au ajutat la
restaurarea unei case din sec. XIX. Deşi activitatea noastră acolo nu a
fost una spectaculoasă, ne-am simţit bucuroşi că am avut ocazia de a
contribui la protejarea Roşiei Montane, viitor sit UNESCO cu ajutorul
lui Dumnezeu şi cu încă puţină muncă.
Duminică după-amiază, am părăsit localitatea, deja gândindu-ne la
întoarcerea de anul viitor şi purtând în suflet speranţa unui viitor mai
bun pentru acele meleaguri greu încercate de vitregiile vremii. Ne
dorim şi sperăm la viitoare colaborări cu membrii rezistenţei roşiene,
cărora le stăm la dispoziţie trup şi suflet în încercările viitoare.
Autor: Horia Marchean
Sursa: http://www.buciumul.ro/?p=3841
PROTEST LA COTROCENI PENTRU ROŞIA MONTANĂ. Naţionaliştii au spus NU proiectului minier.
Comunicat de presă
Foto: Florian Cristache
Sub organizarea Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu” şi a Partidului
„Pentru Patrie”, tineretul naţionalist a protestat faţă de inadmisibila
implicare a preşedintelui Traian Băsescu în demararea proiectului de la
Roşia Montană, considerat ca fiind unul criminal şi contrar interesului
naţional.
Pe fondul muzical al unor imnuri naţionaliste, tinerii militanţi au
afişat pancarte cu mesaje precum: „Roşia Montană nu e de vânzare” şi
„Preşedinte / Ne-a vândut străinilor”. Ei au scandat îndelung mesaje
precum: „Rezistenţă naţională” şi „Fără cianuri!”.
„Proiectul de la Roşia Montană nu poate fi realizat în România” a
afirmat Florin Dobrescu, secretarul Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”,
argumentînd cu incapacitatea sistemului politic corupt de a controla
îndeplinirea angajamentelor în domeniul mediului şi patrimoniului de
către o companie minieră controversată. Consecinţele proiectului sunt
dezastruoase pentru mediu şi sănătatea oamenilor, contravenind
principiilor dezvoltării durabile promovate de Uniunea Europeană, a mai
arătat Dobrescu, denunţînd presiunea psihică şi economică la care sunt
supuşi localnicii de către adepţii companiei miniere, în complicitate cu
autorităţile.
Vorbitorul a cerut preşedintelui Băsescu să înceteze campania de
promovare a acestui proiect controversat precum şi demararea unor
anchete penale împotriva tuturor factorilor de resort ai guvernelor din
1996 până astăzi, pe care i-a acuzat de subminarea economiei naţionale
şi pauperizarea deliberată a unei comunităţi locale. El a arătat că,
prin închiderea nejustificată în 1996 a minei de la Roşia Montană şi
izolarea economică a localităţii, autorităţile au creat deliberat cadrul
favorabil începerii exploatării cu cianuri de către compania Gold
Corporation.
Emanuel Codausi, din partea Partidului „Pentru Patrie”, s-a adresat
bucureştenilor, cerîndu-le să iasă din apatia civică în care s-au
resemnat, îndemnîndu-i să se implice în proteste şi acţiuni publice,
pentru a atenua astfel tendinţele autoritare ale actualei guvernări şi
pentru a descuraja politica trădătoare a interesului naţional promovată
de administraţia Băsescu.
Florin Dobrescu a anunţat că voluntarii Fundaţiei „Ion Gavrilă
Ogoranu” se vor alătura moţilor care rezistă la Roşia Montană şi vor
rezista până la moarte pe culmile din jurul Roşiei Montane, opunîndu-se
exproprierilor abuzive.
A fost deschisă o Listă a Ruşinii Naţionale, care va cuprinde toţi
politicienii vinovaţi de promovarea criminalului proiect de la Roşia
Montană, precum şi toate personalităţile din cultură, artă, ştiinţă sau
mass-media care s-au lăsat cumpăraţi, devenind agenţi de publicitate ai
acestui proiect.
La manifestare au fost prezenţi reprezentanţi ai mass-media, printre
care televiziunile Antena 1, Realitatea şi TVR, care ulterior însă, se
pare că în urma anumitor presiuni, au anulat difuzarea protestului la
emisiunile de ştiri.
După manifestaţie, voluntarii FIGO şi militanţii PPP au distribuit
pliante cuprinzînd informaţii despre proiectul de la Roşia Montană în
centrul capitalei.
Biroul de presă al Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”
Duminică, 11 Septembrie 2011 17:29
Sursa: http://www.totul-pentru-tara.ro/index.php?start=117
Partidul „Pentru Patrie” aduce la cunoştinţa opiniei publice
româneşti şi internaţionale, si implicit autoritatilor publice din
Romania, faptul că, pe tot parcursul taberei organizate la Rosia Montana
in perioada 27-28.08.2011, participanţii la acest eveniment au fost
permanent monitorizaţi într-o manieră agresivă de agenţi în civil
utilizînd tehnica de inregistrare audio si video.
Precizăm că tabăra naţionalistă de la Roşia Montană s-a desfăşurat pe
o proprietate privată, cu acordul celor în drept, în conformitate cu
prevederile legilor în vigoare şi în baza dreptului garantat de
Constituţie oricărui cetăţean şi oricărei organizaţii, după ce în
prealabil avizasem atât autoritatea locală, cât şi reprezentanţii
ordinii publice din localitate.
Pe tot parcursul prezenţei noastre în zonă, în imediata vecinătate a
taberei aflate într-o poiană din apropierea localităţii, s-au aflat
indivizi în civil, purtînd ochelari fumurii, care au monitorizat
activitatea noastră, iar în timpul petrecut de participanţi în
localitatea Roşia Montană, aceştia au fost monitorizaţi, filmaţi şi
fotografiaţi în mod agresiv, de agenţi în civil utilizînd autoturisme cu
numere de înmatriculare aparţinînd companiei miniere interesate de
dezvoltarea controversatului proiect.
Evidenţiem că în cursul după amiezii de 27 august, am fost urmariţi
la mică distanţă de o echipă mixtă, alcătuită dintr-un poliţist în
uniformă şi un civil cu ochelari de soare, aflaţi într-o maşină purtînd
iniţialele companiei în cauză.
Agenţii nu s-au sfiit să pătrundă chiar în interiorul Bisericii
Unitariene, singurul spaţiu public în care am găsit posibilitatea de a
ne întruni în mod organizat, filmîndu-ne şi fotografiindu-ne fără a ne
cere acordul, agresandu-ne astfel in intimitatea şi demnitatea noastră.
Dorim, de asemenea, să precizăm că, pe parcursul prezenţei noastre în
localitate, persoane cunoscute ca susţinători ai proiectului au proferat
provocări.
Cea mai jignitoare provocare o considerăm însă descinderea în tabără a
reprezentaţilor Poliţiei şi Jandarmeriei, care au pretextat o
reclamaţie în baza căreia, în tabăra naţionalistă s-ar fi aflat arme de
foc, în ciuda caracterului paşnic şi legal pe care organizaţia noastră
l-a manifestat întotdeauna.
Mărturisim că, pe tot parcursul celor două zile petrecute in zona, am
avut cu toţii senzaţia că ne-am întors în urmă cu 21 de ani, în plină
represiune comunistă.
Considerăm că acţiunile continue de monitorizare agresivă şi violare a
intimităţii, desfăşurate de agenţi în civil, uneori împreună cu
reprezentanţi în uniformă ai ordinii publice, precum şi ampla
desfăşurare de forţe ale Poliţiei şi Jandarmeriei în centrul localităţii
în timpul cât participanţii la tabără s-au aflat în acel spaţiu,
constituie o gravă violare a drepturilor şi libertăţilor
constituţionale, avînd caracterul unor activităţi de poliţie politică.
În condiţiile în care aceste activităţi specifice statului
poliţienesc s-au petrecut în spaţii publice, rezidenţiale şi turistice,
aşadar în zone deschise publicului larg, considerăm că la Roşia Montană
avem de a face cu revenirea la practici caracteristice regimurilor
totalitare. Iar dacă agenţii în civil se dovedeşte că aparţin companiei
miniere, situaţia este cu atât mai gravă, cu cât entităţi private se
substituie instituţiilor abilitate prin lege să monitorizeze – doar în
anumite situaţii prevăzute prin Lege! – viaţa privată a cetăţenilor şi
activitatea organizaţiilor legal constituite.
În aceste condiţii, Partidul „Pentru Patrie”, credincios principiilor
exercitarii neingradite a libertăţii de expresie de asociere, garantate
de însăşi Constituţia României şi de documentele internaţionale la care
România este parte, sesizează oficial Ministerul de Interne, Poliţia
Jandarmeria, Serviciul Român de Informaţii şi în mod special Preşedintia
României, personal pe dl. Traian Băsescu, în legătură cu desfăşurarea
unor acţiuni de poliţie politică cu ocazia taberei naţionaliste de la
Roşia Montană, precum şi cu desfăşurarea de către forţe private a unor
activităţi permise doar instituţiilor abilitate.
Cerem tuturor acestor instituţii să demareze o anchetă oficială pe
marginea acestor evenimente grave, care decredibilizează existenţa
statului de drept în România. Pe această cale anunţăm că vom face
cunoscută situaţia de la Roşia Montană tuturor forurilor internaţionale
abilitate cu apărarea drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti.
Partidul „Pentru Patrie” a fost înfiinţat de foşti deţinuţi politici,
luptători în Rezistenţa anticomunistă,oameni care zeci de ani au fost
perscutaţi şi monitorizaţi pentru credinţa lor politică. Membrii acestui
partid preţuiesc poate mai bine ca oricine în România respectul
dreptului de expresie şi asociere, precum şi dreptul la intimitatea
vieţii personale.
Partidul „Pentru Patrie”
Presedinte Executiv: Coriolan Baciu
Secretar General: Florin Dobrescu
_________________________________
O parte a agenţilor, "în exerciţiul funcţiunii"
Automobil din care eram filmaţi.
Miercuri, 31 August 2011 10:59
Sursa:http://www.totul-pentru-tara.ro/acasa/11-ne-vom-intoarce-intr-o-zi/131-statul-poliienesc-la-roia-montan-ppp-sesizeaz-autoritile-in-drept