HORIA ROMAN PATAPIEVICI

 

1. VECTOR DE PROPAGANDĂ ANTIROMÂNEASCĂ

 

 

 

 

H.R. Patapievici, un individ ce ar trebui pălmuit şi scuipat de orice român

un articol de Valentin Roman

Am vrut demult să scriu câteva rânduri despre individul ce poartă numele Horia Roman Patapievici, un trădător de neam şi ţară, un individ care ar trebui scuipat şi luat la palme de orice român de bună-credinţă atunci când l-ar întâlni, în orice context.

Iata o serie de citate din volumul “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, cărora le voi răspunde scurt şi punctual:
- “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (pag.63)

Gata, ne-ai "convins". Propun ca toţi românii să-şi schimbe numele cu unele germane, eventual, apoi să emigrăm cu toţii, dându-ne drept colonişti civilizatori prin vreo ţară din centrul Africii. Evident că inima ţării ţi se pare cum ţi se pare, pentru că ea este incapabilă să tolereze alogeni precum eşti tu. Iată şi o altă "radiografie", omule atât de mic şi neînsemnat ce te numeşti Patapievici: „Fiți voi înșivă, nu imitați pe nimeni! Aveți sub picioarele voastre izvoare de apă vie. Nu invidiați popoarele bătrâne, ci priviți-l pe al vostru. Cu cât mai adânc veți săpa, cu atât veți vedea ţâșnind mai mult viața.” (Jules Michelet, cărturar francez)

- “Un popor cu substanţă tîrîtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (pag.34)

Ooooo, bărbat "falnic" şi "frumos" ce eşti tu. Când te-ai privit ultima oară în oglindă, măi Făt-Frumos din curul vacii? Prin urmare, după logica ta, noi suntem urâţi, cu trăsături rudimentare, iar tu eşti unul cu trasaturi evoluate. Vai de omenirea asa, dacă tu eşti cel ce reprezintă etapa evolutivă a aspectului şi fiziologiei umane. Mă rog, poate tu ai vrut să faci pe metaforicul în exprimarea de mai sus, dar nu ţi-a ieşit. Încă o dovadă că nu eşti doar urât, ci şi prost.

- “Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (pag. 64)

'Telectualule, ai văzut vreodata vreo turmă de zimbri în goană? Nu cred, ar fi şi greu, c-au cam dispărut. Însă fă un exerciţiu de imaginaţie cu mintea ta aia mucegăită şi care supură venin şi gândeşte-te cum ar fi să te afli în faţa unei asemenea turme dezlănţuite ce se îndreaptă către tine. Neplăcută situaţie,nu? Ei, metaforic vobind (sau nu), s-ar putea ca turma aceea să fie reprezentată de noi, românii, într-o bună zi...Uite ce spun alţii: „Civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul român, răspândindu-se apoi atât spre Răsărit, cât și spre Apus, acum circa 13 – 15 000 de ani.” (William Schiller, arheolog)

- “Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (pag.64)

E drept că limba română are un fond extrem de bogat şi în ceea ce priveşte înjurăturile, asta fiind semn că este limbă complexa, veche, formată în mii şi mii de ani. De pildă, în timp ce englezul nu ştie să înjure decât printr-un sec "fuck you", noi, românii, te putem înjura timp de două ore fără să ne repetăm. Lucru pe care îl şi facem de câte ori îţi vedem mutra. Hai să vezi cum este privită limba noastră de alţii, oameni cu mintea luminată: „Limba română este o limbă-cheie care a influențat în mare parte toate limbile Europei.” (Per Olof Ekström), „Limba lor, a românilor, n-a putut fi extirpată, deşi sunt aşezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă, cât pentru o limbă.” (Bonfini)

-  “In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (pag.63)

Europa de Vest exista cum exista azi şi s-a dezvoltat pentru că la est existam noi, românii, pavază în calea tuturor invaziilor asiatice. Evident că nu am putut crea catedrale de dimensiunil Notre Dame-ului, evident că am fost săraci, evident că este greu să dezvolţi stabilitate economică atunci când stai cu o mână pe plug şi una pe sabie. Tu nici măcar nu ai dreptul să scoţi prin gura vreo vorbă sau aluzie despre eroii acestui neam, precum Mihai sau Ştefan.

Să iei în derâdere destinul unui popor atât de greu încercat este ruşinos chiar şi pentru un individ ca tine. Uite, aici, scursură ce eşti, o opinie a unui străin referitoare la poporul MEU, că al tău în niciun caz nu este: „Poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa și cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a unui neam, fie că este vorba de traci, de geți sau de daci. Locuitorii pământului românesc au rămas aceiași din Epoca neolitică, a pietrei șlefuite, până în zilele noastre, susținând, astfel, printr-un exemplu poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam.” (Albert Armand)

- “Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (pag.49)

Strămoşii acestui popor "puturos" au dat cultura şi civilizaţia Europei, în spaţiul României au apărut şi s-au dezvoltat primele culturi materiale şi spirituale evoluate ale acestui continent:Vinca-Turdaş, Cucuteni, Hamangia, Gumelniţa etc.Iar treaba asta o cunosc şi o afirmă mai toţi cărturarii moderni şi istoricii contemporani străini care au cinstea de nu ascunde realitatea.Un exemplu: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6500 – 3500 î.e.n, axată pe o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europene, patriarhale, de luptători, din Epocile bronzului și fierului.” (Marija Gimbutas, „Civilizație și cultură: vestigii preistorice în sud-estul European”)

În loc de încheiere

Evident, nimeni nu trebuie să ascundă defectele românilor sau părţile mai puţin onorabile din istoria acestui popor, însă, noi, oamenii de rând, aşteptăm de la clasa celor cu pretenţii de intelectuali să ne aducă în prim plan, ca naţie, în primul rând, prin elementele de mândrie, care ne dau un loc pe scena cultural-istorică a lumii.

Aşteptăm, de la aceşti pretinşi intelectuali, să vorbească despre olimpicii noştri care domină toate concursurile internaţionale, despre inventatorii noştri, al căror idei puse în practică au îmbunătăţit viaţa omului la nivel mondial, despre moştenirea noastră culturală imensa, adunată în mii de ani, ce se manifestă la tot pasul în ţara noastră, de la mănăstirile Moldovei, la ritualurile Junilor Braşovului, de la ceramica de Horezu, la baladele şi doinele seculare, de la portul popular la poveştile cu tâlc ale lui Creangă.

De ce ne mai mirăm că nu ni se dă atenţia cuvenită la nivel internaţional, când tocmai forurile noastre, ce ar trebui să fie responsabile de cultura naţională, au fost şi sunt conduse de indivizi precum Patapievici sau Kelemen Hunor?

DAR....„Va veni o vreme când se va acorda atenţie acestui popor, prea puţin luat în seamă. Cântece şi armonii se vor auzi venind de la această ţară despre care nu se prea vorbeşte. După mii de ani de vieţuire, acest neam se va ridica şi lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfârşit, câte lucruri a ştiut neamul acesta despre conştiinţa universală. Bucuriile acestui popor au rămas ascunse; nefericirile lui n-au fost cunoscute. Nimeni nu i-a scris mitologia. Puţini i-au cunoscut istoria. Şi, totuşi, oamenii aceştia au avut mai mult decât oricare alţii geniul mitului…” (Martha Bibescu)

P.S.: Cu scuzele de rigoare pentru cei care s-au mirat de limbajul pe care l-am folosit în acest articol, rămân la opinia că unor asemenea oameni, precum Patapievici, nu le poţi vorbi diplomatic. 

 

SĂ VEDEM CE SCRIE WIKIPEDIA DESPRE ACEST DOBITOC:

 

 

Horia-Roman Patapievici

Horia-Roman Patapievici
Naștere	18 martie 1957 (57 de ani) București,
Ocupație	fizician, eseist, filosof, publicist, activist civic
Naționalitate	român
Activitatea literară
Operă de debut	Cerul văzut prin lentilă
Influențe[ascunde] Ludwig von Mises, Jakob Boehme,
Note
“Valoroase sunt doar lucrurile care îți intensifică ființa.” - Horia-Roman Patapievici
modifică

Horia-Roman Patapievici (născut 18 martie 1957 în București) este un scriitor, fizician, filosof și eseist român contemporan.

Biografie

Tatăl său, Denis Patapievici, s-a mutat de la Cernăuți (acum în Ucraina), în Polonia ocupată, în 1940, după ce Uniunea Sovietică a ocupat Bucovina ^[1]. Acesta ajuns după al doilea război mondial membru al Partidului Comunist Austriac, apoi al PMR, director al Direcției Circulație Monetară la Banca Națională și reprezentant al României la CAER^{[necesită citare]}.

În cartea Discernământul modernizării (Humanitas, 2009) Horia-Roman Patapievici recunoaște că părinții lui s-au întâlnit ca urmare a răsturnărilor politice și că, astfel, el este „un produs neintenționat al catastrofelor care au ruinat multe dintre țările acelei părți a lumii”.

Patapievici este căsătorit din 1981 și are un fiu, născut în 1989.

A fost arestat o zi în timpul revoluției române din 1989. A scris un manifest numit „În preajma ștreangului (istoria unui nopți)” referitor la acea zi ^[2].

Educație

A absolvit Universitatea din București, Facultatea de Fizică în 1981, obținând ulterior masteratul cu un studiu despre lasere ^[3].

Burse și granturi de cercetare:

• noiembrie - decembrie 1992: Tempus (European Community), Paris, École Pratique des Hautes Études;
• decembrie 1994 - iunie 1995: Stipendium zur wissenschaftlichen Aus- und Fortbildung in Deutschland (Deutscher Akademischer Austauschdienst, DAAD), Boppard-Frankfurt am Main, Goethe-Institut;
• September 1999: Eminescu Trust, Oxford, Oriel College.

Activitate culturală

Patapievici a fost producător TV a două spectacole pentru TVR Cultural^[4]:

• "Idei în libertate" (2002-2005) (Premiul Consiliului Național al Audiovizualului, CNA, pentru cea mai bună emisiune culturală a anului 2003; Marele Premiu al Asociației profesioniștilor de televiziune, APTR, 2004)
• "Înapoi la argument" (2006)

Începând cu anul 2004, Patapievici este director al unei reviste culturale, Idei în dialog, publicat de Academia Cațavencu.^[5].

În 17 martie 2012, Universitatea de Vest i-a oferit lui H.R.Patapievici distincția de Doctor Honoris Causa^[6].

Alte titluri:

• Membru al Uniunii Scriitorilor din România
• Membru fondator al Grupului de cercetare Fundamentele Modernității Europene
• Membru de onoare al Institutului Ludwig von Mises

Activitate publicistică

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 -Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Simbolism - Naturalism Modernism - Tradiționalism Semănătorism- Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Debutul său ca un eseist a fost în 1992, în Revista Contrapunct, iar de atunci a avut contribuții diferite, inclusiv editoriale, în Revista 22 (1993-2003), LA & I (2003-2004), Dilema (acum Dilema Veche)(2004-2005), Orizont, Vatra, Secolul 20, ID-ul (din 2005) și Evenimentul Zilei (din 2006) ^[7].

Prezența lui Horia-Roman Patapievici în spațiul public românesc de după 1989 a stîrnit uimire, curiozitate, admirație – și numeroase polemici. În timp ce pentru unii scrierile lui H.-R. Patapievici au cel mai adesea aerul unor sentințe ^[8], pentru alții scrierile lui H.-R. Patapievici au fost și rămân repere ale gândirii democratice romanești, analize percutante și riguroase ale patologiilor comuniste și post-comuniste ^[9].

„Elementul insolit care îl caracterizează pe autorul bucureștean este siguranța imperturbabilă pe care o afișează, atunci cînd se avîntă pe domenii intelectuale foarte distincte. Indiferent că e vorba despre chestiuni de filosofie,antropologie, hermeneutică, postmodernism, statut al minorităților, morală socială, anticomunism sau colaboratori ai fostei Securități, vocea lui se aude limpede și ferm în cetate. Este vocea unui om care își asumă foarte responsabil toate opiniile. Iar cuvintele lui țintesc puncte nevralgice ale mentalului contemporan” ^[8]

Cele mai importante scrieri ale sale sunt:

• Cerul văzut prin lentila (Premiul pentru eseu al editurii Nemira, 1993; Premiul Uniunii Scriitorilor, 1995), Nemira, 1995, 1996, 1998; Polirom, 2002;
• Zbor în bătaia săgeții. Eseu asupra formării, Humanitas, 1995, 1996, 1997, 1998; trad. engl, CEU Press, 2002;
• Politice, Humanitas, 1996, 1997, 1998;
• Omul recent (Remarks on the Recentness in Man), Humanitas, București, 2001.

Într-un interviu cu Vlad Mixich,^[10] Patapievici descrie ca în “Zbor in bătaia săgeții” și “Cerul vazut prin lentilă” țin de fondul lexical ante-89, care era unul de nișă sociologică și nu de spațiu public și a folosit „un soi de limbaj privat” gândit înainte de 89, inventând, pornind de la neologisme, cuvinte ale limbii române care erau plauzibile, fiind inspirat de Călinescu. Mai mult, „Zbor în bătaia săgeții” era o scrisoare adresată partenerului său de invenție lingvistică, Dan Waniek.

Chiar și intr-un studiu despre Dante, Horia-Roman Patapievici reușește să stârnească polemici, cu toate că „Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante?” a fost gîndită, inițial, pentru un auditoriu concret (ca serie de conferințe). Ioana Pârvulescu o consideră

. Totuși, cartea este aspru criticată de Laszlo Alexandru:

Carieră

• 1985 - 1989 – cercetător științific principal (septembrie 1985 - decembrie 1989) la Întreprinderea de Cercetare și Producție Materiale Semiconductoare (I.C.P.M.S.–București)
• 1 octombrie 1990 - 1 octombrie 1994 – asistent universitar la Catedra de fizică a Institutului Politehnic din București
• 1 octombrie 1994 - 1 octombrie 1996 – Director al centrului de Studii Germane al facultății de filosofie din Universitatea București
• Din 1998 – editorialist al revistei "22"
• Din martie 2000 – Membru al colegiului de conducere al CNSAS (Consiliul Național pentru studierea arhivelor Securității)
• Între anii 2005-2012 a deținut funcția de președinte al Institutului Cultural Român^[12],^[13].

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

În decembrie 1999, Patapievici a fost nominalizat de către Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat pentru a fi membru al CNSAS^[14], o instituție care are scopul de a studia dosarele Securității (serviciul secret din România din timpul regimului comunist).

Candidatura lui Patapievici a fost inițial respinsă de către Comisia parlamentară la un vot de opt la șase. În timp ce Patapievici a îndeplinit criteriile legale pentru poziția, candidatura sa a fost respinsă de membrii reprezentativi ai altor partide politice ^[15]. Senatorul Cazimir Ionescu (Partidul Democrat), a cărui acțiune post-revoluționară a fost criticată anterior în una din cărțile lui Patapievici, a avut un rol un rol principal în respingerea candidaturii lui Patapievici, susținând că cererea lui ar putea aduce o atitudine sfidătoare și revanșardă a comitetului.^[16]

În urma insistentelor Partidului Național Țărănesc, problema candidaturii lui Patapievici, a fost redeschisă la sfârșitul lunii ianuarie ^[17], comisia parlamentară aprobând candidatura sa, în ciuda unei disidențe a Partidul România Mare reprezentat de Dumitru Bălăeț, care l-a acuzat Patapievici de lipsa de patriotism bazându-se pe una din scrierile sale anterioare, cartea sa Politice.^[18]

Consiliul a cunoscut unele dificultăți în obținerea unor documente din arhiva Serviciul Român de Informații ^[19] și din această cauză, Patapievici împreună cu Mircea Dinescu și Andrei Pleșu, au început boicotarea Consiliului în octombrie 2001, în același timp cerând acces deplin la arhiva SRI ^[20].

Activitatea Consiliului, care a investigat foști colaboratori ai Securității, a atras critici din partea Partidul România Mare (de extremă dreaptă). Daniela Buruiană, a susținut că Patapievici, Dinescu și Pleșu ajută serviciile secrete străine care doresc să discrediteze statul român,^[21] determinându-i să anunțe că o vor da în judecată.^[22]

În septembrie 2002, Consiliul a decis să publice o listă de foști ofițeri de Securitate care au fost implicați în poliție politică. Agenția Română de Informații, SRI, inițial s-a opus acestei inițiative,^[23], dar în urma unei întâlniri între Consiliu și SRI, au ajuns la un acord. Cu toate acestea, Patapievici a argumentat că consiliul este blocat din motive politice.^[24]

În luna următoare, Patapievici, împreună cu Pleșu și Dinescu a încercat să schimbe șeful Consiliului, Gheorghe Onișoru, care, au argumentat ei, este de partea SRI în încercarea de a deschide mai multe fișiere a Securității, dar nu au reușit în asigurarea a șase voturi necesare din unsprezece ^[25],^[26].

Activitatea Consiliului a continuat lent, cu publicarea primei liste de 33 de ofițeri ai Securității, în octombrie 2003 ^[27]. Au fost câteva încercări de excludere a trio-ul Patapievici, Pleșu și Dinescu, mai ales din partea Partidului Social-Democrat și Partidului România Mare ^[28], dar în cele din urmă aceste partide au cedat în fața presiunii publice și au anulat presiunile.

Înainte de alegerile prezidențiale din 2004, Consiliul a decis că Corneliu Vadim Tudor, nu a fost un informator de Securitate, cu o minoritate care s-a opus (Patapievici, Pleșu, Dinescu și Secasiu). Pleșu și Dinescu au demisionat în semn de protest și Patapievici, a anunțat că va face același lucru după alegeri ^[29].

Institutul Cultural Român

În ianuarie 2005, Traian Băsescu, președintele nou-ales din România, l-a numit pe Patapievici în funcția de șef al Institutul Cultural Român (ICR), înlocuind după o normă de 15 ani pe Augustin Buzura ^[30]. Cu toate că, prin statut, această poziție este numită direct de către președintele român, care este președinte de onoare al ICR, unii adversarii politici au criticat metoda de numire, argumentând că procesul se desfășoară fără concurență sau o dezbatere ^[31].

Patapievici a început o reformă în interiorul Institutului, cu o nouă viziune în care Institutul se va concentra pe facilitarea schimburilor culturale și de mediere culturală, și nu pe producerea de cultura ^[32].

Ca parte din eforturile sale de reformă, Institutul a decis să suspende șapte din nouă reviste publicate anterior, pe motiv că revistele finanțate din bani de la buget au fost nesustenabile financiar în fața creșterii pierderilor lunare, a scăderii circulației și a creșterii costurilor de publicare, provocând un protest al redacțiilor.^[34].

Activitatea din ultimii ani a Institutului Cultural Român a fost apreciată la nivel european, H.R.Patapievici fiind ales la conducerea rețelei institutelor culturale europene (EUNIC) a carei președinție a deținut-o până în 2011. EUNIC este un organism constituit la propunerea British Council din care fac parte cele mai prestigioase institute culturale europene (Institutul Cervantes, Institutul Francez, Goethe Institut, etc.).

Ultimul succes notabil al activitații ICR este alegerea României ca invitată de onoare a Salonului International de Carte de la Paris, în 2013.

În ultimii doi ani, prin intermediul activitatilor ICR, Gheorghe Zamfir a cântat la Bruxelles, Tudor Gheorghe la Chișinău, iar ansamblul Raro a concertat la Carnegie Hall în New York și la Wigmore Hall în Londra. ICR Lisabona a gazduit o expoziție de icoane bizantine.

Prin programele ICR au fost traduși zeci de autori români (259 de titluri) printre care Mircea Cărtarescu, Eugen Barbu, Filip Florian, Dan Lungu, Varujan Vosganian sau Alina Mungiu-Pippidi. In prezent ICR are deschise reprezentanțe în 17 orase din întreaga lume (la New York, Paris, Istanbul, Stockholm, Chișinău, Londra, Viena etc.).

În iune 2012 guvernul condus de Primul Ministru Victor Ponta a transferat ICR în subordinea Senatului României printr-o ordonanța de urgență ^[36]. Această decizie a atras critici de încercare de politizare a Institutului^[37], provocând o manifestație de solidaritate cu conducerea ICR, numită Mișcarea Papioanelor de organizatorul protestului, Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN) ^[38]. La rectificarea bugetară, Guvernul a redus bugetul ICR pe 2012, de 43 de milioane RON, cu 14,5 milioane RON, producând Institutului un deficit de 5 milioane RON ^[39].

Pe 1 august 2012, Horia-Roman Patapievici a anunțat demisia în bloc a conducerii (argumentând decizia într-o conferința de presă pe 2 august), precizând că se va asigura doar interimatul până la numirea de Senatul României a unei noi conduceri pentru ICR și denunțând politizarea instituției.^[40][41].

Presedintele Traian Basescu a decorat pe 9 mai 2014 (cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei), cu Ordinul Național "Serviciul credincios" în grad de cavaler pe scriitorul Horia Roman Patapievici, decret publicat în Monitorul Oficial în octombrie 2010^{[42] [43]}. Potrivit acestui decret, decorația i-a fost acordată lui Patapievici la propunerea Ministrului Culturii, "în semn de înaltă apreciere pentru contribuția avută în domeniul istoriei ideilor, pentru talentul și originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane, contribuind, pe această cale, la animarea vieții intelectuale românești și la promovarea libertății de gândire și exprimare în acord cu principiile democrației".

Ceremonia a fost organizată în contextul în care premierul Victor Ponta a refuzat să contrasemneze decretele prin care erau decorați membrii fostei conduceri a Institutul Cultural Român, acuzandu-i de neonazism, fascism și atitudini anti-românești, motiv pentru care președintele a sesizat Curtea Constituțională, iar Mircea Mihăieș a decis să-l dea in judecată pe șeful Guvernului ^[44].

Opinii politice

De către prieteni este etichetat ca „intelectual conservator de dreapta”, de către dușmani „intelectualul lui Basescu”^[45].

Patapievici este un susținător al politicilor economice libertariene, argumentând că este cel mai eficient remediu împotriva lenei de gândire^[46].

În 2006, în timpul unei dezbateri asupra modului de afișare a icoanelor ortodoxe creștine în sălile de clasă, el a apărat un astfel de afișaj, etichetând oamenii care s-au opus ca „fanatici ai drepturilor omului”^[47].

În „Omul recent”, Patapievici are o critică a ideologiilor moderne, inclusiv socialismul, multiculturalismul și post-modernismul, susținând că singura cale de separare a "răutății" din societatea modernă este de a reveni la creștinismul tradițional.

Referitor la regimurile totalitare, într-o discuție despre cartea lui Timothy Snyder „Bloodlands. Europe Between Hitler and Stalin” (Basic Books, 2010), declară:

El a avut întotdeauna o relație bună cu președintele Traian Băsescu, pe care l-a apărat atunci când, în 2007, Parlamentul a început o procedură de suspendare^[49], dar acuza dezacordurile dintre președinte și prim-ministru pe Constituția română^[50]. Criticii lui Băsescu i-au etichetat pe Patapievici, Gabriel Liiceanu, și Vladimir Tismăneanu ca Intelectuali lui Băsescu, etichetă respinsă de cei trei^[51].

Ca motivație pentru partizanatul politic, consideră că trăiește un război inițiat de partidele politice care vor să ajungă la putere, un război civil, in care viața „a devenit irespirabilă pentru majoritatea românilor”^[33]. Cu toate acestea nu este membru al vreunui partid.

Controverse

Extremism

Gabriel Andreescu îl califică drept autor al unei cărți reacționare și drept facilitant al extremismului.^[52]

Volumul „Politice”

Anumite afirmații din volumul Politice au produs iritare prin conținut defăimător la adresa României și a poporului român. Patapievici relatează că această corespondență a avut loc în 1990-1991, iar el a publicat-o în 1996 cu mențiunea expresă că exprimările cele mai excesive nu îl mai reprezintă și că le-a păstrat pentru a oferi cititorilor „o mărturie veridică a convulsiilor sociale de la începutul anilor 1990”^[54]. Considerându-se ținta unei campanii de defăimare orchestrate împotriva sa, Patapievici a făcut plângere la CNA împotriva postului de televiziune Antena 3, el considerându-se portretizat într-o manieră falsă.^[55]

Patapievici despre români și dragostea de țară:

• „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării”,
• „un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare”,
• „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”

Totuși, referitor la dragostea de țară, în Zbor în bătaia săgeții spune că

În 2008 declara că dragostea de țară^[10]

Despre limba română:

Istoria românilor:

Cultura românilor:

Despre Eminescu

Un pasaj referitor la Eminescu din „Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale”, nu conține o condamnare a sa, ci a celor care, din motive „progresiste” (adică oportuniste), se dezic de modelul său cultural ^[56],^[57]

Controversa videocasetei cu sex

În ziua alegerilor prezidențiale din 2009, ziarul spaniol La Vanguardia a publicat un interviu în care Patapievici a fost întrebat despre o înregistrare video, care a fost difuzată în mod repetat în presa românească, reprezentând-ul pe Băsescu că ar fi lovit un băiat de 10 ani. Patapievici a spus că eroarea lui Băsescu a fost că el nu a negat imediat, deși Băsescu a împins numai copilul.

În continuare, Patapievici a relatat despre o presupusă înregistrare video cu tentă sexuală, avându-l ca protagonist pe Mircea Geoană, comparând apoi incidentul cu scandalul Monica Lewinsky, și a adăugat că președintele Traian Băsescu a refuzat să utilizeze o caseta oferită în campania electorala. Aceasta l-ar fi reprezentat pe Mircea Geoană cum primește sex oral: Apropo, știu din surse sigure că o caseta care-l prezintă pe Mircea Geoană cum primește sex oral a fost oferita lui Băsescu, care a refuzat să-o folosească. El este un om cinstit, ai încredere în mine.^[59][60]

În timp ce intervievatorul spaniol mai târziu a clarificat faptul că Dl. Patapievici n-a menționat existența vreunei casete privindu-l pe dl. Geoană: el a spus doar că d-lui Băsescu i s-a oferit o astfel de casetă și a refuzat-o. N-a vorbit despre videocasete - adevărate sau false sau care există sau nu - ori îndreptate împotriva cuiva, ci despre atitudinea morală a d-lui Băsescu^[61], traducerea din limba spaniolă a interviului, a fost întâmpinată cu o reacție puternică din partea lui Mircea Geoană, care a numit-o "o minciună sinistră"^[62] și Victor Ponta, care a numit declarația "neglijentă"^[63]. Purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, Sever Voinescu, a negat faptul că echipa de campanie a fost vreodată conștienta de un astfel de video ^[64]. Purtătorul de cuvânt al Președinției române, Valeriu Turcan, a negat, de asemenea, că Băsescu sau personalului său de campanie a avut o astfel de înregistrare^[65].

Ca răspuns la acuzații, Patapievici a susținut că cuvintele lui au fost neînțelese și scoase din context de către acuzatorii săi, clarificând într-o declarație că el a pomenit de existența casetei pentru a sublinia diferența dintre atitudinea adversarilor președintelui și cea a lui Băsescu însuși^[61].

Afilieri

• Grupul pentru Dialog Social
• New Europe College (N.E.C.), România
• Societatea Academică Română (S.A.R.) (membru fondator)
• Uniunea Scriitorilor din România
• PEN Club Român
• Liga română de presă
• Institutul de Cercetări Interdisciplinare Româno-Germane (ICIRG: Deutsch-Rumänisches Interdisziplinäres Forschungsinstitut)
• Fundația Culturală Europeană (EKS: Europäische Kulturstiftung)
• Institutul Ludwig von Mises Romania (www.misesromania.org)

Premii și distincții

• 1993 – Premiul pentru eseu al Editurii Nemira
• 1995 – Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor
• 1995 – Premiul pentru jurnalism al revistei Cuvântul
• 1995 – Omul anului desemnat de revista Cuvântul
• Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor - Republica Franceză
• 1995 - Premiul “Alexandra Indries” din partea «Societății Timișoara»
• 1999 - La Médaille (avec brevet) : “Timișoara 10 ans de ville libre du communisme”
• 2001 - Premiul pentru eseu din partea Uniunii Scriitorilor pentru „Omul recent”.
• 2001 - Premiul pentru eseu din partea revistei culturale Cuvântul pentru „Omul recent”.
• 2002 - Premiul pentru eseist român al Asociației Editorilor din România pentru „Omul recent”.
• 2002 - Premiul pentru Literatura din partea revistei Flacăra.
• 2002 - Premiul “Speranța” din partea Societatea și ziarul Timișoara.
• 2003 - Premiul CNA pentru cea mai buna emisiune culturala a anului pentru emisiunea „Idei în libertate”.
• 2005 - Marele premiu al Profesioniștilor de Televiziune.
• 2005 - Premiul pentru eseu din partea Uniunii Scriitorilor pentru „Ochii Beatricei”. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante...

Publicații

Volume publicate

• 1995 - Cerul văzut prin lentilă, eseuri, Editura Nemira, București
• 1995 - Zbor în bătaia săgeții, Bildungsroman, Editura Humanitas, București
• 1996 - Politice, Editura Humanitas, București, diverse eseuri politice, scrisori către Alexandru Paleologu, editoriale publicate inițial în Revista 22
• 1997 - Nézz vissza haraggal. A románokról – roman szemmel (Az előszót Konrád György írta) (Uita-te înapoi cu furie. Românii - ochii românilor), Budapesta, Pont/Kiadó
• 2001 - Omul recent, Editura Humanitas, București ^[66][67]
• 2004 - Discernământul modernizării, Editura Humanitas, București
• 2004 - Ochii Beatricei sau cum arată cu adevărat lumea lui Dante, Editura Humanitas, București
• 2007 - Despre idei și blocaje - Editura Humanitas, București
• 2010 - Ultimul Culianu - Editura Humanitas, București

Audiobook-uri

• 2003 - Spărtura din cer, Humanitas Multimedia
• 2004 - Schimbarea subiectului − o reverie, Humanitas Multimedia
• 2007 - Despre scris, ascultare și imaginație, Humanitas Multimedia
• 2008 - Înapoi la argument, Humanitas Multimedia

Contribuții la volume colective

• Istoria unei idei: non-separabilitatea (The History of an Idea: Non-Separability). În: Bohm - D. Plenitudinea lumii și ordinea ei (Ed. Humanitas, București, 1995), pag. 7-25.
• Ioan Petru Culianu: o mathesis universalis (I. P. Couliano: A Mathesis Universalis). În: Culianu, I. P. - Gnozele dualiste ale Occidentului (Ed. Nemira, București, 1995), pag. 345-378.
• A Theory of the Internal Medium. An Essay on the Reality of Philosophical Imaginary Concept in Exact Sciences. În: New Europe College Yearbook, 1994 (Ed. Humanitas, București, 1996), pag. 43-91.
• Metafizica națiunii în act este o politică (The Metaphysics of Nationality is Politics In Actu). În: Andreescu, G. (ed.) - România versus România (Ed. Clavis, București, 1996), pag. 174-193.
• Anatomia unei catastrofe (The Anatomy of a Catastrophe). În: Chimet, Iordan (ed.) - Momentul adevărului (Ed. Dacia, Cluj, 1996), pag. 168-183.
• E. M. Cioran: Entre le démon fanfaron et le barbare sous cloche. Lectures de Cioran, textes réunis par Norbert Dodille et Gabriel Liiceanu, L’Harmattan, 1997: 61-67 (in French).
• Dialogul generalizat al ideilor (The Generalized Dialogue of Ideas). În: Antohi, Sorin and Crăiuțu, A. (Eds.) - Pentru o filosofie a dialogului. Eseuri în onoarea lui Mihai Șora (Festschrift Mihai Șora) (Ed. Nemira, București, 1997), pag. 206-232.
• Galileo Galilei: o carte despre destinul lui în cultura română (Galileo Galilei: a book about his destiny in Romanian culture). În: Stratan, Gh. - Galileu! O, Galileu! (Ed. Logos, București, 1997), pag. 186-197.
• Ludwig von Mises: un aliat împotriva bigotismului intelectual (Introduction to Mises, Ludwig von). În Economic Policy. Thoughts for Today and Tomorrow (Ed. Nemira, București, 1998).

Traduceri

• David Bohm - Plenitudinea lumii și ordinea ei (Ed. Humanitas, București, 1995) (titlul original: The Wholeness and the Implicate Order, 1980)